Google+
Home » National » DIICOT: Tânărul din Craiova era dispus să se sacrifice în state din Europa la ordinul ISIS

DIICOT: Tânărul din Craiova era dispus să se sacrifice în state din Europa la ordinul ISIS

Tânărul de 17 ani din Craiova reținut marți pentru propagandă jihadistă și-ar fi arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru Statul Islamic (ISIS), fie mergând acolo unde gruparea acționează, fie sacrificându-se în state din Europa la ordinul membrilor grupării, potrivit DIICOT. 

Boicea Luigi Constantin a fost pus sub învinuire și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzută de articolul 33, alineatul 4, din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, arată anchetatorii într-un mesaj video postat pe site-ul DIICOT.

Tânărul “a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă, prin însușirea credinței islamice și convertirea la islam, aderarea la ideologia radical islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Statul Islamic, respectiv asumarea ca datorie personală a implicării în executarea de acte și acțiuni teroriste”, spun anchetatorii, precizând că acesta a promovat în mod sistematic acțiunile grupării, postând prin intermediul unor rețele de socializare opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio-video, reprezentând activități, acțiuni armate violente și de propagare ale ISIS “cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte”.

Potrivit DIICOT, radicalizarea islamistă este un proces prin care o persoană în urma însușirii credinței islamice și a ralierii la ideologia jihadistă adoptă un discurs, atitudine și comportament, ce contestă ordinea socială și economică dintr-un stat sau teritoriu și vizează înlocuirea acesteia cu legea islamică sharia prin violență. Radicalizarea islamică este considerată una din amențările majore la adresa securității globale întrucât toți indivizii care au comis acte teroriste au trecut prin etapele unui proces de radicalizare. După convertirea la islamism, mai spun procurorii, Constantin Boicea “și-a schimbat modul de viață izolându-se de societate și familie, identificându-se cu Statul Islamic și vorbind permanent în numele acestuia, și-a negat apartenența la comunitate și la modul de viață al familiei, în acest sens a început să poarte în public ținută specifică musulmanilor, să se afișeze pe rețelele de socializare îmbrăcat cu însemne ale Statului Islamic”. 

Tânărul a alocat un timp foarte mare accesării și vizualizării unor materiale de propagandă pentru Statul Islamic, ce prezentau execuții prin decapitare, incendiere, împușcare și antrenamente specifice.

În plus, el și-a ales nume de origine arabă și, sub acestea, și-a creat mai multe conturi pe rețelele de socializare, încercând la început să intre în contact cu adepți sau membri ai Statului Islamic. Ulterior, mai spun procurorii, pe fondul radicalizării sale profunde, adolescentul a ajuns să convingă noi persoane să devină adepți ai Statului Islamic.

“Succesiv conturile acestuia au fost închise de către adminstrarea rețelelor din cauza conținutului mesajelor acestuia”, arată DIICOT.

Constantin Boicea și-a arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru Statul Islamic, atât prin deplasarea în zonele în care acționează membrii grupării, pentru a lupta alături de ei, cât și prin sacrificiul său în state din Europa la ordinul membrilor ISIS, susțin procurorii.

“În acest sens acesta s-a interesat în modul în care ar putea achiziționa arme de tip AK, grenade, veste antiglonț, și de asemenea de a studia modalitatea în care poate fi construită artizanal o bombă. Totodată a proferat amenințări la adresa unor persoane publice care au criticat acțiunile Statului Islamic, postând amenințări pe site-urile în care aceștia apar”, se mai arată în materialul difuzat de DIICOT.

Constantin Boicea a fost reținut, marți seară, după ce a fost audiat, timp de peste două ore de procurorii DIICOT. Fiind minor, tânărul a fost audiat în prezența unui psiholog, potrivit unor surse judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că tânărul a fost reținut pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, iar în urma acesteia anchetatorii vor decide în ce stare ar trebui să fie cercetat în continuare. El și-a dat acordul să fie expertizat psihiatric și va fi dus, miercuri, în acest scop, la Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”.

Băiatul este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Auto din Craiova. Mama sa este angajată la Regia Autonomă de Transport Craiova, iar tatăl său a fost eliberat recent din penitenciar.

Familia tânărului, spune că acesta a renunțat în urmă cu doi ani la religia creștin-ortodoxă și a trecut la cea islamică. Bunicul băiatului afirmă că acesta mergea frecvent “la o biserică musulmană”.

“Am aflat de doi ani, de atunci știu povestea, că s-a dus la biserica asta. Se ducea acolo, eu de unde să știu ce făcea … se închina. Am aflat că o ține într-una așa, că face 18 ani și că pleacă la Israel. De azi dimineață, de la șase sunt terminat. Strâng actele, cărțile (n.r. – procurorii). Ne zicea că îi place și tot neamul a încercat să îl convingă să renunțe, dar nu voia. Știam că se duce de doi ani la o biserică și ziceam că decât vagabond prin curte, mai bine se duce la o biserică, dar habar nu aveam ce biserică. Abia am aflat că e musulmană”, a declarat bunicul tânărului.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj susțin că tânărul nu avea un comportament suspect în timpul orelor de curs.

Pe blogul Gazda Islamică, tânărul povestește cum a devenit musulman: “Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (…) care stăpânea bine limba română. (…) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc în Siria și pentru că am trăi într-o țară europeană nu am auzit despre aceste evenimente vreodată și, când am aflat ce s-a întâmplat cu el, m-am dus să fac unele cercetări pe această temă”.

El spune că a urmărit pe internet evenimentele din Siria și că într-o primă înregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a șocat.

“După cinci luni de cercetare, am aflat ce s-a întâmplat în Siria și că nu reprezintă Islamul și apoi am încercat să găseasc musulmanii din Craiova/România și îi mulțumesc lui Allah că am găsit-o pe sora (Damian Maya)”, afirmă băiatul.

Tânărul mai spune că i-a povestit acesteia despre informațiile obținute și i-a spus că vrea să știe mai multe despre Islam, pentru a deveni musulman.

“Îi mulțumesc lui Allah, a fost de acord să mă învețe cum să devin musulman și după trei luni de predare a Islamului am devenit un alt om, un musulman. (…) Mulțumesc lui Allah că m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile (…)”, mai scrie tânărul.

El mai povestește că i-a spus mamei sale despre cât de frumos este să fii musulman și au avut o discuție îndelungată pe această temă. De asemenea, spune că a avut de ales între relația cu tatăl său și islamism și a ales “viața cu Allah”.

“Am ales viața mea cu Allah. (Tatăl meu – n.r) mi-a spus o mulțime de cuvinte dure, că nu sunt fiul său și că el nu a avut niciun fiu. Acum, eu locuiesc cu bunicul meu și bunica mea”, mai scria băiatul.

Tânărul povestește și despre planurile sale, după ce va împlini 18 ani: “La 18 ani, după finalizarea studiilor, voi lua bacalaureatul și permisul de conducere și apoi vreau să merg la Universitatea Islamică din Medina (cu voia lui Allah), în scopul de a salva Coranul Sfânt și cărțile Hadith și Islamul, în scopul de a cunoaște povestea completă și a devenit un predicator islamic”.

Băiatul obișnuia să intre și pe diverse forumuri, unele dintre acestea accesate de pasionați de jocuri pe calculator. Pe unul dintre acestea a scris, în iulie 2012, că nu mai vrea să depindă de părinții săi: “Vă salut pe toți membrii și vizitatorii acestui site. (…) am 14 ani și caut ca pe la 15 ani să nu mai depind de părinți. Am aflat că există și un serviciu în care tu esti tester de jocuri, pe scurt testezi jocuri. Am mai căutat chestii pe net să văd și am găsit că nu trebuie să ai studii superioare, ci doar 12 clase, bacu nu conteaza. Sunt din Craiova și cine mă poate ajuta sau are o idee despre ce vorbesc eu aici îi rog din suflet să își spună ideea. Am mai aflat că lucrezi 8 ore pe zi și ești plătit cu 100 de dolari pe oră”.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

About Mihai Vasile