Home » Justitie » Vameși de la Albița, trimiși în judecată pentru contrabandă cu… usturoi

Vameși de la Albița, trimiși în judecată pentru contrabandă cu… usturoi

de Marian MOCANU

După mai bine de opt ani de la comiterea faptelor, controlorii vamali Petru Tarcea și Florin Eugen Haida, din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate. Cei doi au creat un prejudiciu de circa un milion de euro, pentru că au facilitat exporturi ilegale de usturoi.

Un nou scandal la Vama Albița: doi controlorii vamali, Petru Tarcea și Florin Eugen Haida, din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, sunt acuzați de procurorii DNA că prin completarea de acte fictive ar fi creat un prejudiciu de circa un milion de euro. Nu este vorba, așa cum poate s-ar crede, de contrabandă de țigări sau droguri, ci de contrabandă cu usturoi. Faptele datează din anul 2007, când cei doi vameși ar fi ajutat un importator să introducă în spațiul european cantități importante de usturoi, produs pentru care trebuie plătite taxe speciale. Petru Tarcea și Florin Eugen Haida au completat acte fictive, din care rezulta că mai multe tone de usturoi, care au intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, urmau doar să tranziteze spațiul european.

Drept urmare a actelor întocmite de cei doi importatorul nu a mai achitat taxele în valoare de circa un milion de euro. Practic, după ce camioanele încărcate cu usturoi ajungeau în vamă, cei doi lucrători vamali înregistrau fictiv ieșirile către Moldova, în fapt marfa întorcându-se în țară, și ulterior luând drumul Austriei sau Belgiei, unde era comercializat usturoiul. Conform anchetatorilor Tarcea și Haida ar fi acționat în cârdășie cu un cetățean chinez și unul maghiar, proprietarii mărfii.

„În perioada 24 aprilie – 5 noiembrie 2007, inculpații Tarcea Petru și Haida Florin Eugen, în calitate de controlori vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, au confirmat, în mod nereal, atât electronic, în sistemul NCTS (New Computerised Tranzit System), cât și scriptic prin aplicarea ștampilei de serviciu și a semnăturii pe documentul MRN, realizarea unui număr total de 224 operațiuni de tranzit, având ca obiect mărfuri de proveniență extracomunitară (usturoi), prezentând astfel în sistemul informatic faptul nereal părăsirii spațiului vamal comun de către respectivele mărfuri (care, în realitate, au rămas pe teritoriul comunitar), cu consecința directă a exonerării de plata taxelor vamale datorate pentru importul în Uniune al acestor mărfuri”, se arată în comunicatul DNA.

Cei doi lucrători vamali au fost trimiși în judecată fiind acuzați de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și fals intelectual, ambele în formă continuată. Trebuie spus că Petru Tarcea a mai fost în centrul unui scandal de corupție, pe când activa la punctul de Trecere a Frontierei Moravița, județul Arad. El a fost condamnat, la începutul anului 2014, la trei ani de închisoare cu executare, în cadrul dosarului Moravița I, în care au fost inculpați nu mai puțin de 66 de lucrători vamali și polițiști de frontieră care ar fi prejudiciat statul cu mai mult de șapte milioane de euro.

de Marian MOCANU După mai bine de opt ani de la comiterea faptelor, controlorii vamali Petru Tarcea și Florin Eugen Haida, din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate. Cei doi au creat un prejudiciu de circa un milion de euro, pentru că au facilitat exporturi ilegale de usturoi. Un nou scandal la Vama Albița: doi controlorii…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: