Google+
Home » Administratie » Județul Vaslui, pregătit pentru zăpadă!

Județul Vaslui, pregătit pentru zăpadă!

de Marian MOCANU

Instituția Prefectului Județului Vaslui a postat pe site-ul instituției situația contractelor de deszăpezire încheiate la nivelul județului Vaslui. Conform autorităților județene nu ar trebui să fie probleme de blocare pe perioade lungi a drumurilor. Mai mult, multe primării și-au achiziționat în ultimii ani utilaje specifice, prin proiecte europene, utilaje care pot fi și ele folosite la deszăpezire. Deocamdată, pregătirile sunt cam în zadar, prognoza meteo arătând că, până de Anul Nou, sunt așteptate temperaturi diurne de peste opt grade și posibil, fără ninsori.

Cu doar câteva minute înainte de termenul limită fixat de guvern, Instituția Prefectului Județului Vaslui a postat pe site-ul instituției situația contractelor de deszăpezire încheiate la nivelul județului Vaslui. Conform acestei situații, toată rețeaua de drumuri naționale, județene sau comunale este acoperită, fiind încheiate contracte de deszăpezire cu diverse firme sau primăriile având utilaje proprii în acest sens. „Consider că în această iarnă nu ar trebui să fie probleme cu blocarea pe termen lung a drumurilor. Asta exceptând cazurile extreme, în care ar viscoli puternic mai multe zile la rând, condiții în care nu este cazul să se consume degeaba carburantul, în afara situațiilor de urgență. În plus, multe dintre primării dispun de utilaje specifice noi, cu care pot interveni în caz de nevoie”, ne-a declarat Andrei Puică, prefectul județului Vaslui.

În ceea ce privește drumurile naționale de pe raza județului Vaslui, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale are încheiat un contract pentru deszăpezire cu firma vasluiană Transmir. Banii alocați pentru deszăpezirea drumurilor naționale de pe raza județului Vaslui sunt îndestulători, dat fiind valoarea contractului, de maxim două milioane de lei plus TVA. În ceea ce privește drumurile județene, Consiliul Județean Vaslui are încheiat contract de deszăpezire cu SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, care are în grijă cele 51 drumuri județene.

„Suntem pregătiți, sunt stocuri mari de materialul antiderapant, o parte din acesta fiind deja stocat pe drumurile județene pentru a putea fi folosit în caz de nevoie. Și utilajele au fost puse la punct, fiind pregătite să intervină imediat ce începe să ningă și să se aștearnă zăpadă. Zilele acestea vom achiziționa mai mule sute de parazăpezi care vor fi montate în punctele în care se produc în fiecare an blocaje. Deja, specialiștii noștri, împreună cu primarii, am identificat punctele nevralgice unde, din cauza viscolului, se adună cantități importante de zăpadă pe căile carosabile”, ne-a declarat ing. Adrian Cotigă, directorul SC Lucrări Drumuri și Poduri SA.

În ceea ce privește drumurile sătești și comunale, toate orașele și municipiile, dar și un număr de 16 din totalul de 81 de comune vasluiene, au încheiate cu diverși operatori economici contracte pentru deszăpezire. Restul comunelor dispun de utilaje proprii, cu care vor interveni în caz de nevoie pentru deblocarea drumurilor pe care le au în administrare. În cazul unor primării, costurile lucrărilor de deszăpezire sunt în funcție de cantitățile de zăpadă efectiv, realizate și recepționate, în limita valorii alocate prin bugetul local, sau a sau kilometrilor de drumuri curățate. În alte cazuri, costurile acestor lucrări sunt estimate în funcție de numărul de ore în care efectiv se intervine. Aceste costuri sunt diferite, în funcție de relieful zonei, de la 100 lei/oră, în cazul comunei Pușcași, sau 110 lei/oră, la Dumești, Bălteni și Oltenești, ori 120 lei/oră, în comuna Ștefan cel Mare, și poate ajunge 150 lei/oră, la Stănilești.

La primăriile comunale, în ceea ce privește bugetul alocat, acesta este în general de 20.000 lei și ajunge, în cazul comunei Epureni, comună care, în fiecare an rămâne blocată în urma ninsorilor, la 35.000 lei pentru iarna acestui an. Cel mai mic buget, doar 15.000 lei, a fost alocat la Lunca Banului. Dintre orașe, la Negrești, s-au alocat 60.000 lei pentru anul 2015, urmând ca, la începutul anului 2016 să fie încheiate noi contracte, în funcție de fondurile existente. Este dealtfel singura situație când contractul pentru lucrările de deszăpezire nu a fost încheiat pe întreaga perioadă a iernii, în rest, acestea fiind valabile până cel mai devreme la jumătatea lunii martie. De exemplu, municipiul Vaslui are alocată de la buget suma de 500.000 lei pentru lucrările de deszăpezire, contractul în acest sens fiind încheiat cu societatea de salubrizare SC Goscom SA din subordinea Consiliului Local, contract care se prelungește anual prin act adițional.

Cel puțin pe hârtie lucrurile stau foarte bine, rămâne să vedem ce se va întâmpla odată cu apariția ninsorilor și dacă se vor mai repeta situațiile de anii trecuți, când unele localități au fost blocate zile în șir pentru că drumarii nu au făcut față căderilor mai mari de zăpadă. Deocamdată, autoritățile locale și județene pot fi liniștite. Cel puțin până la Anul Nou nu sunt șanse prea mari să ningă, conform prognozei meteo urmând a se înregistra temperaturi diurne în jurul valorilor de 5 – 8 grade Celsius.

Comments

comments

de Marian MOCANU Instituția Prefectului Județului Vaslui a postat pe site-ul instituției situația contractelor de deszăpezire încheiate la nivelul județului Vaslui. Conform autorităților județene nu ar trebui să fie probleme de blocare pe perioade lungi a drumurilor. Mai mult, multe primării și-au achiziționat în ultimii ani utilaje specifice, prin proiecte europene, utilaje care pot fi și ele folosite la deszăpezire. Deocamdată, pregătirile sunt cam în zadar, prognoza meteo arătând că, până de Anul Nou, sunt așteptate temperaturi diurne de peste opt grade și posibil, fără ninsori. Cu doar câteva minute înainte de termenul limită fixat de guvern, Instituția Prefectului Județului…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: