Google+
Home » National » Macovei: Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o sunt corupți, Năstase să-și ceară scuze

Macovei: Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o sunt corupți, Năstase să-și ceară scuze

Legea referitoare la retrocedări este bună, însă oamenii care o aplică sunt corupți, a declarat fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, pentru MEDIAFAX, spunând că Adrian Năstase trebuie să-și ceară scuze pentru că afirmația potrivit căreia scandalurile au la bază legea avizată de ea, în 2005. 

“Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o au fost corupți. Dacă titlurile de proprietate erau înregistrate și se respecta ordinea și se restituiau în acea ordine și cu expertize corecte era foarte bine. Deci oamenii care au fost numiți acolo și de Tăriceanu și de alte partide, oamenii aceia sunt de vină, au fost oameni corupți”, a declarat vineri fostul ministru al Justiției.

Fostul ministru a mai spus că Adrian Năstase trebuie să-și ceară scuze public pentru afirmațiile sale, potrivit cărora toate scandalurile privind retrocedări sunt legate de aplicarea legii promovate de Monica Macovei în 2005, precizând că trebuie văzut dacă de acolo au pornit demersuri aberante.

“Nu i-am pus eu, Monica Macovei, să încalce legea, să ia șpagă, să dea prioritatea unora în fața altora, așa încât să-și ceară scuze public pentru această minciună pe care o spune”, a spus fostul ministru. “Legislația, și în materia restituirii proprietății, este făcută să fie respectată, nu să fie încălcată. Nu i-am pus eu să ia șpagă pe cei de la ANRP, așa că domnul Adrian Năstase sau condamnatul Adrian Năstase ar trebui să judece un pic, să aibă puțină logică, să-și dea seama că cei de la ANRP sau oricine altcineva care a luat șpagă a luat-o prin încălcarea unei legi”, a mai spus Macovei. 

Monica Macovei a mai spus că a dat avizul pe legea privind retrocedările, însă aceasta a fost făcută de liberali și că tot ce s-a întâmplat la ANRP sau în altă parte cu restituirea proprietății e prin încălcarea legii.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, referitor la reținerea lui Remus Truică, fostul său șef de cabinet, că toate scandalurile privind retrocedări sunt legate de aplicarea legii promovate de Monica Macovei în 2005, precizând că trebuie văzut dacă de acolo au pornit demersuri aberante.

“Cred că ar trebui să reflectăm cu toții, unii mai mult decât alții, la efectele legii din 2005 privind reforma în materia retrocedărilor și să vedem dacă nu cumva acel punct de plecare nu a fost cel care a determinat tot felul de demersuri, unele dintre ele absolut aberante, zeci de mii de hectare , zeci de … și toată problema cu drepturile litigoase, transmiterea lor. Eu cred că, sigur, putem să rămânem la faptul cotidian, la deciziile procurorilor, dar o gândire mai atentă ar trebui să se orienteze spre această lege care a fost promovată de Monica Macovei în 2005 și care a schimbat structurile din domeniul justiției și structurile din domeniul proprietății”, a mai spus Adrian Năstase.

Sursa: mediafax.ro

Last updated by at .

Comments

comments

Legea referitoare la retrocedări este bună, însă oamenii care o aplică sunt corupți, a declarat fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, pentru MEDIAFAX, spunând că Adrian Năstase trebuie să-și ceară scuze pentru că afirmația potrivit căreia scandalurile au la bază legea avizată de ea, în 2005.  "Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o au fost corupți. Dacă titlurile de proprietate erau înregistrate și se respecta ordinea și se restituiau în acea ordine și cu expertize corecte era foarte bine. Deci oamenii care au fost numiți acolo și de Tăriceanu și de alte partide, oamenii aceia sunt de vină, au…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile