Home » Social » Proprietarul plantației de lavandă din Huși, desemnat ”Antreprenorul anului”

Proprietarul plantației de lavandă din Huși, desemnat ”Antreprenorul anului”

de Marian Mocanu
Hușeanul Vlad Alexandru Boboc a fost desemnat ”Antreprenorul anului”, în cadrul Galei Regionale a Trofeului „Oamenii Timpului” ediția 2015, gală care a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, la Iași. El le este cunoscut vasluienilor pentru ideea sa, de înființare în orașul natal, imediat după terminarea studiilor universitare, a unei plantații de lavandă și comercializarea a acesteia.
În Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, sâmbătă, 12 decembrie, a avut loc decernarea premiilor „Oamenii timpului”, ediția 2015, etapa regională. Oferit de revista „Timpul”, acest trofeu este decernat anual personalităților din zona Moldovei și din Republica Moldova care și-au adus contribuția la dezvoltarea din punct de vedere cultural, economic și social la dezvoltarea și promovarea acestei zone.
Județul Vaslui a fost reprezentat în acest an de nouă personalități, adevărați ambasadori ai regiunii. Este vorba de etnograful Dan Ravaru, juristul Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, regizorul Corneliu Porumboiu,  istoricul bârlădean Oltea Rășcanu Gramaticu, profesorul universitar Ionel Miron, Mihai Popa, directorul clubului ”Myosotis”, Rareș Roșca, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, admis la cinci universități din lume, jurnalistul Cătălin Striblea și tânărul om de afaceri hușean Vlad Alexandru Boboc.
Acesta din urmă a fost desemnat Antreprenorul anului, în cadrul Galei „Oamenii timpului”, în ciuda faptului că inițial, în urma votării on-line, el nu se afla printre favoriți. Juriul, compus din cunoscute personalități, a considerat că ideea tânărului hușean, de înființare în scop comercial a unei plantații de lavandă, merită premiată. Proaspăt absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Finanțe-Bănci, și posesor al unui master în domeniul Finanțe-Asigurări, Vlad Alexandru Boboc a avut inițiativa înființării unei culturi de plante foarte folosite în industria cosmetică imediat după terminarea cursurilor. Cultura a fost înființată pe 1,65 ha, în apropierea municipiului Huși, în scurt timp, hușeanul devenind unul dintre cei mai mari furnizori de flori și butași de lavandă din țară. Recompensarea cu titlul de Antreprenorul Anului 2015 în cadrul Trofeului „Oamenii timpului” vine ca o încununare a eforturilor sale. Asta cu atât mai mult cu cât a devansat oameni de afaceri cunoscuți, cum ar fi Dan Ostahie – fondatorul grupului Altex, Alexandru Flutur, proprietarul lanțului de cafenele cu specific franțuzesc „La Folie”,  Vasile Armenean, patronul cunoscutei fime producătoare de înghețată Betty Ice, Valeriu Iftime, patronul grupului de firme Elsaco Electronic, sau moldoveanul Victor Bostan, directorul general al Grupului de Companii de vinuri „Purcari & Bostavan Wineries”, unul dintre cei mai mari exportatori de vin.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: