Home » Administratie » Lucrările din Centrul Civic a Vasluiului, aproape de final

Lucrările din Centrul Civic a Vasluiului, aproape de final

de Marian MOCANU
Peste câteva zile vor fi ridicate restricțiile de circulație din centrul municipiului Vaslui. Asta pentru că, în sfârșit, s-a finalizat montarea pavajului din fața Centrului Civic, zonă care, de anul viitor, va deveni pietonală la sfârșit de săptămână. Rămâne de văzut dacă pavajul va rezista probei iernii, în condițiile în care, totuși, va fi nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire.
Veste bună pentru vasluieni, în sfârșit, după aproape o jumătate de an, circulația pe strada Ștefan cel Mare se va desfășura normal, fără restricții datorate lucrărilor de reabilitare. Zilele trecute, firma din județul Alba care s-a ocupat de montarea pavajului din fața Centrului Civic a finalizat lucrările. Au rămas doar o mână de muncitori care împrăștie nisip printre cuburile de bazalt, operație necesară pentru consolidarea lucrării. În cel mai scurt timp, circulația autovehiculelor va fi reluată pe ambele sensuri, lucru care va descongestiona traficul rutier prin centrul municipiului Vaslui. Intenția municipalității este ca, începând de anul viitor, la sfârșit de săptămână și cu ocazia sărbătorilor legale, porțiunea respectivă să devină zonă pietonală. Proba de foc a pavajului cubic montat pe strada Ștefan cel Mare în fața Centrului Civic va fi dată în această iarnă, în momentul în care va fi nevoie de deszăpezirea zonei. Specialiști în construcții consideră că ar fi trebuit ca această pavare să se execute undeva la începutul verii, pentru ca pietrele cubice respective să aibă timp să se așeze și să se consolideze de pe urma traficului.
„Cel mai bun exemplu îl avem chiar în Vaslui, pe strada Vasile Alecsandri, unde, până nu de mult, era piatră cubică, lucrare realizată pe timpul regelui Carol, și care a rezistat în foarte bune condiții  zeci de ani. Bătrânii vorbesc că, după ce meșterii italieni aduși în acest scop au finalizat lucrarea, a durat aproape jumătate de an până ce caldarâmul s-a așezat. Același lucru ar fi trebuit făcut și în cazul centrului Vasluiului, dat fiind faptul că nisipul și piatra are nevoie de ceva timp să se așeze la locul ei, după care construcția, dacă a fost bine făcută, practic nu are moarte! Așa, vine iarna, diferențele de temperatură vor avea un cuvânt de spus, să nu mai vorbim de intervenția utilajelor de deszăpezire care, este posibil, vor dizloca pietre din pavaj”, este de părere un inginer constructor vasluian, acum pensionar.
În cazul în care pietrarii din Alba nu și-au făcut treaba bine, este posibil ca la primăvară șoferii vasluieni să suporte noi restricții de circulație, necesare pentru reparațiile din zonă.
de Marian MOCANU Peste câteva zile vor fi ridicate restricțiile de circulație din centrul municipiului Vaslui. Asta pentru că, în sfârșit, s-a finalizat montarea pavajului din fața Centrului Civic, zonă care, de anul viitor, va deveni pietonală la sfârșit de săptămână. Rămâne de văzut dacă pavajul va rezista probei iernii, în condițiile în care, totuși, va fi nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire. Veste bună pentru vasluieni, în sfârșit, după aproape o jumătate de an, circulația pe strada Ștefan cel Mare se va desfășura normal, fără restricții datorate lucrărilor de reabilitare. Zilele trecute, firma din județul Alba care s-a ocupat…

Review Overview

User Rating: 4.75 ( 1 votes)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: