Home » Administratie » Biblioteca Municipală din Bârlad, premiată la Gala Națională a Voluntarilor

Biblioteca Municipală din Bârlad, premiată la Gala Națională a Voluntarilor

Luni, 14 decembrie 2015, la București a avut loc cea de-a cincea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor. Printre cei 98 de finaliști s-a aflat și Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”, reprezentată de Cristina Vizitiu (șef serviciu) și Mihaela Andreea Hanganu (coordonator de voluntari). Biblioteca Municipală a fost răsplătită cu trei distincții pentru cele trei proiecte finaliste: „Terapie prin lectură și joc”, „Biblioteca din Grădină” și „Marșul Voluntarilor – Prinde gustul!”, toate desfășurate cu sprijinul și implicarea voluntarilor.

„Suntem mândri că am ajuns din nou pe scena acestei Gale, de această dată cu trei proiecte finaliste față de unul anul trecut. Încet, încet și la Bârlad voluntariatul începe să se cristalizeze, un pas înainte fiind făcut și de instituția noastră. Considerăm că avem oarece experiență în domeniu, așa că nu putem decât să-i așteptăm în continuare pe cei care vor să facă voluntariat, să se implice în schimbarea societății și mentalității”, ne-a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei Bârlad.

Biblioteca Municipală a început să implice voluntari în desfășurarea proiectelor de la începutul anului 2014 și a participat pentru a doua oară la Gala Națională a Voluntarilor, semn că aceste proiecte sunt recunoscute și la nivel național, nu doar local.

Gala Națională a Voluntarilor este cel mai amplu eveniment de recunoaștere a meritelor voluntariatului la nivel național. În seara evenimentului au fost prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Evenimentul a avut ca temă călătoria prin experiențele de voluntariat.

Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG în România.

În cadrul competiției au fost înscrise 193 de aplicații și au fost aleși 98 de finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Cele 98 de lucrări finaliste au fost analizate de către membrii juriului, iar câștigătorii au fost anunțați în seara de gală. Gala Națională a Voluntarilor 2015 a fost realizată cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului și al reprezentanței Comisiei Europene la București. (Mihaela NICULESCU)

Luni, 14 decembrie 2015, la București a avut loc cea de-a cincea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor. Printre cei 98 de finaliști s-a aflat și Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”, reprezentată de Cristina Vizitiu (șef serviciu) și Mihaela Andreea Hanganu (coordonator de voluntari). Biblioteca Municipală a fost răsplătită cu trei distincții pentru cele trei proiecte finaliste: „Terapie prin lectură și joc”, „Biblioteca din Grădină” și „Marșul Voluntarilor – Prinde gustul!”, toate desfășurate cu sprijinul și implicarea voluntarilor. „Suntem mândri că am ajuns din nou pe scena acestei Gale, de această dată cu trei proiecte finaliste față de unul anul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: