Home / Social / Bravo Școala ”Iorgu Radu”! – Copii inimoși alături de copii sărmani!

Bravo Școala ”Iorgu Radu”! – Copii inimoși alături de copii sărmani!

de Răzvan CĂLIN

Două clase de elevi de la Școala ”Iorgu Radu” din Bârlad au răspuns campaniei inițiată de cotidianul ”Est News” și au adus jucării pentru copiii nevoiași din satele vasluiene.

daruri_elevi_scoala1_a”Aruncați jucăriile vechi direct în sacul lui Moș Crăciun” se dovedește și în acest an o campanie umanitară de succes. Ieri, 17 decembrie, o numeroasă delegație a elevilor clasei a V-a C de la Școala gimnazială ”Iorgu Radu” din Bârlad au venit la sediul redacției din Bârlad încărcați cu diverse jucării și chiar haine pe care au ținut să le doneze copiilor mai nevoiași din satele județului.

”Noi am ținut minte încă de la ediția de anul trecut a campaniei lansată de ziarul dumneavoastră. Încă de acum trei săptămâni le-am spus copiilor că pot începe să-și aleagă jucăriile de care ei cred că se pot dispensa și pe care vor să le ofere altor copii mult mai necăjiți. Au răspuns cu drag și cu multă bucurie acestei inițiative. S-a văzut clar că sunt foarte bucuroși și dornici să ajute alți copii, acum în prag de Crăciun”, ne-a declarat profesoara Simona Balan, diriginta clasei a V-a C.

Trebuie spus că elevilor din această clasă li s-au alăturat și cei din a II-a C, unde este învățătoare Daniela Măruță. Campania

”Aruncați jucăriile vechi în sacul lui Moș Crăciun” continuă până pe 20 decembrie, la ora 16. Toți cei care doresc să aducă puțin din magia și căldura Crăciunului și în casele copiilor nevoiași din mediul rural, o pot face la redacțiile Bârlad (în laterala clădirii Romtelecom) și Vaslui (la Centrul de Afaceri).

de Răzvan CĂLIN Două clase de elevi de la Școala ”Iorgu Radu” din Bârlad au răspuns campaniei inițiată de cotidianul ”Est News” și au adus jucării pentru copiii nevoiași din satele vasluiene. ”Aruncați jucăriile vechi direct în sacul lui Moș Crăciun” se dovedește și în acest an o campanie umanitară de succes. Ieri, 17 decembrie, o numeroasă delegație a elevilor clasei a V-a C de la Școala gimnazială ”Iorgu Radu” din Bârlad au venit la sediul redacției din Bârlad încărcați cu diverse jucării și chiar haine pe care au ținut să le doneze copiilor mai nevoiași din satele județului. ”Noi…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

Județul Vaslui nu va scăpa de blestemul sărăciei nici în următorii trei ani

de Dănuț CIOBANU  Vasluiul va ...

Funcții de conducere mai puține și mai multă mobilitate la DAPPC Bârlad

Măsuri de eficientizare a activității ...

CJ Vaslui va continua modernizarea semnalizării rutiere de pe drumurile județene

Consiliul Județean (CJ) Vaslui continuă ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: