Home » Justitie » 16 ani și jumătate de închisoare pentru tâlharul ucigaș din Boțești

16 ani și jumătate de închisoare pentru tâlharul ucigaș din Boțești

de Marian Mocanu

Pentru că a aplicat o metodă văzută în filmele cu gangsteri, torturând și tâlhărind doi bătrâni având cagulă pe cap, Andrei Ionuț Bălu din Boțești va sta după gratii nu mai puțin de 16 ani și jumătate. Pedeapsa este atât de mare pentru că, în urma bătăilor, una din victime a decedat. În plus, Bălu va trebui să achite, drept daune materiale și morale, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea pe care a furat-o.

La sfârșitul lunii octombrie 2013, doi tineri, Andrei Ionuț Bălu și Constantin Dăscălescu, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au intrat noaptea în locuința unor bătrâni din comuna Boțești. Cei doi au forțat ușa locuinței. Pentru a nu fi recunoscuți purtau cagule negre. După ce i-au torturat pentru ca aceștia să le spună unde au banii, cei doi au plecat cu suma de 10.800 lei și un telefon mobil. În urma loviturilor primite, administrate cu pumnii și picioarele, unul din bătrâni, Gheorghe Dobre, a murit, iar soția acestuia, Veronica, a fost internată în spital, fiind diagnosticată mai multe traumatisme.

Au fost descoperiți de polițiști după trei zile, timp în care cei doi chefuiseră și jucaseră marea parte a banilor la „păcănele”.

Constantin Dăscălescu a fost condamnat, anul trecut, la 14 ani de închisoare, sentință rămasă definitivă. Își execută în prezent pedeapsa în penitenciarul de maximă siguranță din Iași. În cazul celuilalt tâlhar, Andrei Ionuț Bălu, procesul a durat mai mult, nu doar pentru faptul că acesta era deja închis în Centru de reeducare Târgu Ocna pentru săvârșirea unor furturi, dar și pentru că acesta nu a recunoscut că ar fi lovit victimele. A fost nevoie de mai multe expertize medicale și audierea victimei care a supraviețuit pentru ca judecătorii Tribunalului Vaslui să ajungă la o concluzie.

Ieri, magistrații l-au condamnat pe Andrei Ionuț Bălu la o pedeapsă de 14 ani și două de închisoare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei și pentru vătămare corporală gravă. La această sentință i-au adăugat și pedeapsa primită anterior pentru furt, de doi ani și patru luni de închisoare, rezultând o condamnare totală de 16 ani și 6 luni de închisoare cu executare. El va fi obligat să plătească, pe lângă cheltuielile de spitalizare pentru victima supraviețuitoare în sumă de peste 5.000 de lei, și daune materiale în sumă de 20.000 lei, reprezentând cheltuielile cu înmormântarea victimei. În plus, va trebui să returneze victimelor suma de 7.600 lei, partea sa de prejudiciu cauzat. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel, însă este greu de crezut că magistrații ieșeni vor fi mai blânzi, dat fiind gravitatea faptelor. În consecință, locuitorii din Boțești au scăpat, ani buni, de cel care îi teroriza și amenința.

de Marian Mocanu Pentru că a aplicat o metodă văzută în filmele cu gangsteri, torturând și tâlhărind doi bătrâni având cagulă pe cap, Andrei Ionuț Bălu din Boțești va sta după gratii nu mai puțin de 16 ani și jumătate. Pedeapsa este atât de mare pentru că, în urma bătăilor, una din victime a decedat. În plus, Bălu va trebui să achite, drept daune materiale și morale, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea pe care a furat-o. La sfârșitul lunii octombrie 2013, doi tineri, Andrei Ionuț Bălu și Constantin Dăscălescu, în vârstă de 20, respectiv 21 de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: