Google+
Home » Administratie » Decizie neașteptată de ultim moment – Vor fi artificii la Bârlad, de Revelion

Decizie neașteptată de ultim moment – Vor fi artificii la Bârlad, de Revelion

Subiectul artificiilor de Revelion ia o întorsătură fericită pentru sute de bârlădeni care au fost dezamăgiți, săptămâna trecută, la aflarea veștii că autoritățile locale au decis să le taie de pe listă. Pe ultima sută de metri, firma angajată de Primăria Bârlad să presteze acest serviciu a obținut aprobările necesare, așa încât, în noaptea dintre ani, bârlădenii vor avea parte de mult-așteptatul spectacol de artificii.

Singura diferență este că acestea nu vor mai fi lansate în Centrul Civic al orașului, ci de la câteva sute de metri distanță, de pe un teren ce aparține unei persoane fizice, situat pe strada Constantin Hamangiu.
“Vizibilitatea este foarte bună, toți bârlădenii care se strâng an de an în jurul bradului din fața primăriei având posibilitatea să vadă întreg spectacolul. Practic, terenul cu pricina se află în spatele Casei de Cultură și, cred că vizibilitatea va fi chiar mai bună”, a declarat, pentru Est News, Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad.
Săptămâna trecută, primarul interimar Marin Bunea a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă că tradiționalul joc de artificii organizat de primăriei în noaptea dintre ani nu a mai fost aprobat de Serviciul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Vaslui și-a dat acordul.
În replică, printr-un comunicat remis la solicitarea reporterilor Est News, reprezentanții IJP au precizat: “Până în prezent, la IPJ Vaslui nu a fost primită documenția pentru obținerea avizului efectuării unui joc de artificii, la acest sfârșit de an, pe raza municipiului Bârlad, de la o persoană autorizată să efectueze operațiuni cu materii explozive”.
Într-adevăr, firma cu care primăria a contractat acest serviciu nu depusese nicio documentație, însă reprezentantul acesteia spune că niciodată documentația nu a fost depusă înaintea unei discuții prealabile cu cei de la Arme și Muniție.
“Această discuție a avut loc chiar în prezența mea, telefonic. Artificierului i s-a comunicat că anul acesta nu va mai primi aprobare. Ne-a fost sugerat să solicităm aviz pentru o zonă de la marginea orașului, dar nu ni s-a părut normal să-i invităm pe bârlădeni la artificii, la ieșirea din oraș. Oricum, important este că s-a reușit identificarea acestui teren proprietate privată care corespunde normelor legale”, ne-a mai precizat Nițuc.

Comments

comments

Subiectul artificiilor de Revelion ia o întorsătură fericită pentru sute de bârlădeni care au fost dezamăgiți, săptămâna trecută, la aflarea veștii că autoritățile locale au decis să le taie de pe listă. Pe ultima sută de metri, firma angajată de Primăria Bârlad să presteze acest serviciu a obținut aprobările necesare, așa încât, în noaptea dintre ani, bârlădenii vor avea parte de mult-așteptatul spectacol de artificii. Singura diferență este că acestea nu vor mai fi lansate în Centrul Civic al orașului, ci de la câteva sute de metri distanță, de pe un teren ce aparține unei persoane fizice, situat pe strada…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile