Google+
Home » Business » PROGRAMUL băncilor de ANUL NOU 2016. Băncile deschise pe 1 și 2 ianuarie

PROGRAMUL băncilor de ANUL NOU 2016. Băncile deschise pe 1 și 2 ianuarie

Băncile vor avea, în cele mai multe cazuri, program redus de lucru cu publicul joi, 31 decembrie, urmând ca pe 1 și 2 ianuarie să fie închise, cu excepția unor agenții din centrele comerciale și din aeroportul Henri Coandă din București. 

Banca Comercială Română (BCR) va avea joi circa 100 de agenții care vor lucra la program normal, iar cele din mall-uri vor funcționa după programul acestora, restul unităților teritoriale de retail și toate centrele de afaceri corporate având program redus, până la ora 13.00.

Pe 1 și 2 ianuarie, respectiv vineri și sâmbătă, instituția de credit va avea unitățile închise.

Clienții vor avea la dispoziție, fără întrerupere, bancomatele, automatele de schimb valutar și mașinile multifuncționale. De asemenea, pot efectua tranzacții cu cardurile la comercianți și pot accesa serviciul de asistență de urgență pentru carduri.

Sucursalele BRD vor fi deschise pe 31 decembrie până la ora 15.00, iar agențiile Express până la ora 13.00, cu excepția celor din marile centre comerciale și din aeroportul Henri Coandă, aceasta din urmă fiind disponibilă non-stop, chiar și pe 1 și 2 ianuarie.

Vineri, pe 1 ianuarie, banca va avea sucursalele închise, inclusiv cele din mall-uri. Sâmbătă se vor deschide agențiile din majoritatea centrelor comerciale din țară, precum și cele din Sinaia, Bran și Poiana Brașov.

Clienții pot accesa oricând cele peste 1.500 de bancomate și 25.000 de terminale de plată instalate la comercianți. Totodată, pot utiliza serviciile de internet și mobile banking, iar serviciul de call-center este disponibil pe 31 decembrie între orele 8.00 și 16.00.

Banca Transilvania va avea agențiile închise pe 1 și 2 ianuarie, după ce pe 31 decembrie acestea vor funcționa între orele 9.00 și 16.00.

Instituția de credit a anunțat că mai multe sedii vor fi închise pe 31 decembrie, pentru relocare, printre care agențiile Apusului și Titulescu din București, Ferdinand din Cluj-Napoca, Republicii din Brașov, agențiile Divizia pentru Medici din Oradea și Iași, precum și alte unități din Piatra Neamț, Târgu Mureș, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Roman, Baia Mare, Bușteni, Carei sau Sibiu.

Duminică, 3 ianuarie, unitățile BT din marile centre comerciale vor fi deschise între orele 10.00 și 19.00, interval în care se vor putea efectua doar anumite operațiuni.

Clienții pot utiliza bancomatele, serviciile de internet și mobile banking și pot plăti facturi prin serviciul dedicat, iar call-center-ul este disponibil non-stop.

Raiffeisen Bank are sucursalele închise pe 1 și 2 ianuarie, inclusiv departamentul de call-center, cu excepția agențiilor din hypermarket-uri , mall-uri și din rețeaua Selgros. Pe 1 ianuarie vor fi deschise unitățile din cadrul centrelor comerciale AFI Mall Ploiești (între orele 14.00 și 22.00) și AFI Palace Cotroceni (între orele 14.00 și 23.30).

Pe 31 decembrie, unitățile băncii vor lucra normal, cu aceleași excepții.

UniCredit Bank va avea joi program scurt de lucru în toate agențiile, între orele 9.00 și 14.00, program care se va aplica și sucursalei Unirii din București, deschisă de regulă până la ora 19.00.

Pe 1 și 2 ianuarie, unitățile UniCredit vor fi închise.

Toate băncile își vor relua programul normal de lucru cu publicul începând de luni, 4 ianuarie.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

Băncile vor avea, în cele mai multe cazuri, program redus de lucru cu publicul joi, 31 decembrie, urmând ca pe 1 și 2 ianuarie să fie închise, cu excepția unor agenții din centrele comerciale și din aeroportul Henri Coandă din București.  Banca Comercială Română (BCR) va avea joi circa 100 de agenții care vor lucra la program normal, iar cele din mall-uri vor funcționa după programul acestora, restul unităților teritoriale de retail și toate centrele de afaceri corporate având program redus, până la ora 13.00. Pe 1 și 2 ianuarie, respectiv vineri și sâmbătă, instituția de credit va avea unitățile…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: