Home » Sanatate » Trei vasluieni grav bolnavi, izolați ore întregi în așteptarea ambulanțelor înzăpezite

Trei vasluieni grav bolnavi, izolați ore întregi în așteptarea ambulanțelor înzăpezite

Trei persoane din comuna Arsura au stat izolate ore întregi în așteptarea ambulanțelor care nu au putut ajunge din cauza drumurilor blocate de troienele create de viscol, deși prima ninsoare părea că nu le va crea probleme autorităților.

Drumul județean dintre localitățile vasluiene Arsura și Ghermănești a dat bătăi de cap autorităților în urma primei ninsori din acest an. Artera care asigura legătura cu comuna Arsura a fost blocată jumătate de zi, ceea ce a făcut ca trei bolnavi să aștepte ore întregi ca ambulanțele să ajungă la ei. În acele din urmă, autoritățile vasluiene au reușit să deblocheze drumul înzăpezit, după intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), a primăriilor din cele două comune precum și a unui utilaj de deszăpezire a societății Lucrări Drumuri și Poduri SA Vaslui. În aceste condiții, și autosanitarele au putut ajunge la doi pacienți care necesitau dializă și la un bărbat cu hipertensiune și colică renală.
„În zona unde drumul a fost înzăpezit s-a intervenit cu două autofreze, facilitând astfel accesul ambulanțelor la persoanele rămase izolate, precum și transportarea acestora în siguranță la spital. În sprijinul utilajelor de deszăpezire a fost și o autoșenilată pentru salvarea, fiind pregătită să intervină în cazul în care nu se putea evacua zăpada de pe drumul de acces în localitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roșu.
Concomitent cu deblocarea DJ 284, autoritățile au deszăpezit și verificat și viabilitatea rutelor ocolitoare care permit accesul în localitatea Arsura, astfel încât comuna să nu rămână izolată. (Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: