Google+
Home » Administratie » Eleva din Bârlad care a dat de pământ cu transportul local i-a scos din amorțire pe politicienii bârlădeni. Cum le-a tăiat elanul celor care au încercat să o exploateze politic!

Eleva din Bârlad care a dat de pământ cu transportul local i-a scos din amorțire pe politicienii bârlădeni. Cum le-a tăiat elanul celor care au încercat să o exploateze politic!

de Simona MIHĂILĂ

Valurile scrisorii postată pe facebook de eleva de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, în urmă cu circa două luni, în care fata și-a exprimat revolta față de condițiile execrabile în care se desfășoară transportul local în comun, i-au atins și pe politicienii locali.

Daniel Buzamăt, fost consilier local și președinte al PSRO Bârlad, și Dumitru Boroș, consilier local, au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, în sala mică a Cinematografului “Victoria”, un proiect de hotărâre privind reducerea cu 50% costului biletelor de călătorie în transportul local în comun.
La conferință a fost invitată și Andra Palmaciu, eleva în cauză. Buzamăt a recunoscut că gestul tinerei l-a inspirat în a porni demersurile pentru inițierea proiectului de hotărâre.
“Din păcate, în afară de consilierii locali, de primar sau viceprimar, nimeni nu are dreptul de a depune asemenea proiecte. Oricâte idei bune ar avea un simplu cetățean, pentru ca ele să se concretizeze în proiecte care să devină hotărâri, are nevoie de semnătura a 5% din numărul de votanți din localitate. Asta ar necesita probabil luni întregi”, a explicat Daniel Buzamăt.
Este motivul pentru care liderul PSRO l-a contactat pe consilierul local Dumitru Boroș, sub a cărui semnătură proiectul de înjumătățire a tarifelor pentru transportul local a fost depus, astăzi dimineață, la Primăria Bârlad, pentru a fi luat în dezbatere de către Consiliul Local.
Andra Palmaciu a ținut că le precizeze jurnaliștilor prezenți la conferință, că gestul său de a răspunde afirmativ propunerii PSRO nu are nicio conotație politică, fiind justificat doar de faptul că reprezentanții acestei formațiuni au fost singurii (dintre cei care au contactat-o) care nu i-au sugerat să se înscrie în partid.
Cu toate acestea, tânăra nu a scăpat de încercările unora de a exploata politic gestul său curajos. Ea a recunoscut că, ulterior postării pe rețeaua de socializare a scrisorii în care a dat de pământ cu firma Unistil, cea care are exclusivitate de șase ani pe traseele de transport în comun din Bârlad, a fost contactată de unele personaje cu scopul de o coopta în politică.
“Nu mă interesează decât rezolvarea problemei transportului. Nu cerem lux, nu cerem imposibilul. Cerem doar accesibilitate. Alocația noastră este de 84 de lei pe lună, iar deplasarea celor aproximativ 2.000 de elevi care utilizează mijloacele de transport în comun, ne costă, pe fiecare, 88 de lei pe lună. Cu banii economisiți am putea să ne cumpărăm cărți, să facem lucruri folositoare educației noastre”, a explicat Andra.
Solicitarea elevilor, prin vocea Andrei, este, practic, o chemare la respectarea legii, căci există un act normativ care stipulează clar că autoritățile locale au libertatea de a reduce cu 50 de procente costul abonamentelor de călătorie pentru elevi. Or, la Bârlad, nici măcar elevilor olimpici nu le este acordată această facilitate.
Proiectul de hotărâre ar putea fi introdus pe ordinea de zi a ședinței CL de poimâine. Sau, așa cum a spus și consilierul Boroș, ar putea constitui dispozitivul unei cerințe în caietul de sarcini al licitației de concesionare a serviciului de transport public.

Comments

comments

About Simona Vasile

  • dan

    Deja din cate am auzit firma unistil a achizitionat cateva autobuze mai moderne dar pe care nu le baga pe traseu , ce ei sunt prosti , asteapta licitatia sa scoata ochii comisiilor de acordare a licentelor, nu domnule trebuie sa scada pretul la jumate al biletelor deoarece motorina s-a ieftinit cu 1 leu pe kg dar si t.v.a -ul a scazut cu 4 procente dar degeaba unistil profita maxim in continuare ca barladenii sunt “prosti cu carul ” si nimeni nu spune nimic.

  • Din pacate, solutia propusa este una total gresita! Nu pretul biletului este problema, ci conditiile din mijloacele de transport in comun – prin urmare, asta e aspectul care trebuie imbunatatit. Consiliul Local trebuie sa oblige firma de transport sa ofere calatorilor conditii decente in mijloacele de transport in comun (fara a scumpi biletele, care si asa sunt destul de ridicate – prin comparatie, o calatorie in Bucuresti este 1 leu si 30 de bani, nu sunt nici acolo conditii extraordinare, insa sistemul de transport in comun este, totusi, putin mai decent decat cel din Barlad). In plus, din taxele si impozitele locale, precum si din bugetul orasului Barlad (pentru ca nu e al Primariei, nici al Consiliului Local bugetul ala!!!), se poate investi in 8 sau 10 masini moderne, care sa asigure un transport decent si pe care UniStil doar sa le administreze! Hai, ca se putea si fara biserica in curte la spital…

  • Irina

    Eu am circulat de 3 ori cu autobuzul in luna decembrie pe ruta gara-gradina si era mai frig in autobuz decat afara.face firma prea multa economie.nu poti lasa calatorii sa inghete de frig in autobuz din moment ce platesc 2 lei pe bilet. Rusine!!!