Home » Administratie » Evenimente în premieră – În sfârșit, elevii și profesorii merituoși din Bârlad vor fi premiați de autoritățile locale

Evenimente în premieră – În sfârșit, elevii și profesorii merituoși din Bârlad vor fi premiați de autoritățile locale

Programul activităților culturale din acest an din Bârlad aduce două evenimente în premieră, ambele dedicate învățământului local: Ziua performanței școlare și Ziua excelenței în educație.

Primul dintre acestea este programat pe 1 iunie și va fi dedicat tuturor elevilor de școală și de liceu din Bârlad care, în timpul anului școlar, au obținut rezultate notabile la concursuri și olimpiade școlare.

Ziua excelenței în educație este rezervată cadrelor didactice a căror muncă a fost reflectată de performanțele școlare ale elevilor.

Cea de a doua activitate este o reiterare a Zilei școlii bârlădene, instituită în mandatul ex-primarului Doru Gabriel Craus și care avea loc în septembrie. În cadrul celor două activități, profesorii și elevii vor fi răsplătiți de comunitatea locală pentru talentul, strădaniile și munca lor ”, a precizat, pentru Est News, Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad. (Raluca MICU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: