Google+
Home » Social » Crimă înfiorătoare la Bârlad – Femeie casapita în barul unde lucra, de către propriul soț, de care se afla în divorț!

Crimă înfiorătoare la Bârlad – Femeie casapita în barul unde lucra, de către propriul soț, de care se afla în divorț!

de Răzvan CĂLIN

Liliana Chiribou, de 49 de ani, a fost omorâtă de propriul soț, cu peste 20 de lovituri de cuțit. Cei doi erau în plin proces de divorț, iar femeia obținuse și un ordin judecătoresc de restricție împotriva sa, tocmai din cauză că era violent. Individul a fost depistat și reținut de polițiști în zona Lacului Prodana.

bar_crima2Crimă înfiorătoare comisă ieri, 24 ianuarie, la Bârlad: o femeie în vârstă de 49 de ani, Liliana Chiribou, mamă a doi copii, a fost omorâtă cu sălbăticie de propriul soț, Ștefan Chiribou, de 52 de ani, care a înjunghiat-o cu un cuțit de peste 20 de ori. Oribilul omor s-a consumat în jurul orei 8.40, chiar la locul de muncă al femeii, un bar situat la parterul unui bloc de pe strada Carpați (în spatele clădirii care a adăpostit până nu demult magazinul Interex).

Din primele cercetări efectuate de anchetatori, în ultimul timp, relația dintre soții Chiribou era extrem de tensionată, mai ales că femeia tocmai înaintase procedura de divorț. Mai mult, Liliana Chiribou a solicitat și a obținut recent un ordin de restricție împotriva soțului, bar_crima3tocmai din cauză că era violent. Pe fondul acestor tensiuni existente între ei, se pare că Ștefan Chiribou a făcut un acces de gelozie și furie și a mers duminică dimineață la barul unde lucra soția sa pentru a-i cere socoteală. Însă, totul s-a transformat într-o baie de sânge. Individul, într-un puseu de furie oarbă, a atacat-o pe biata femeie și a lovit-o cu cuțitul. Peste 20 de lovituri de cuțit aveau să constate, ulterior, medicii de pe ambulanța sosită la fața locului. Bărbatul și-a înjunghiat soția atât de furibund, încât, povesteau cei de pe ambulanță, sângele șiroia din toate rănile provocate de cuțit. După ce a obosit, probabil, de atâtea lovituri aplicate cu atâta furie soției, Ștefan Chiribou a început să realizeze cumva grozăvia faptei comise și a fugit de la fața locului.

bar_crima3”Sesizarea prin 112 a fost făcută la ora 8.51. Am fost sesizați că într-un bar situat la parterul unui bloc de pe strada Carpați o femeie, care lucra acolo ca barman, a fost înjunghiată de soțul acesteia, bărbatul părăsind ulterior locul faptei. Au fost demarate cercetări de către Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

La scurt timp, polițiștii bârlădeni au reușit să-l prindă pe autorul sângeroasei crime. Ștefan Chiribou a fost depistat de oamenii legii deplasându-se pe jos prin zona Lacului Prodana. Din câte se pare, individul ar fi fost cuprins de remușcări și ar fi intenționat să-și pună capăt zilelor. În momentul în care a fost găsit, acesta nu s-a opus oamenilor legii și s-ar părea că și-ar fi recunoscut oribila faptă. Soții Chiribou au doi copii, o fată în vârstă de 19 ani și un băiat de 29 de ani. Ancheta în acest caz a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: