Home » Justitie » Prinși și privați de libertate

Prinși și privați de libertate

Doi bărbați pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii au fost identificați de către polițiști și duși la penitenciar. De asemenea, un tânăr, față de care a fost dispusă o măsura educativă privativă de libertate, a fost internat într-un centru educativ.

Gelu L., domiciliat în Bârlad, în vârstă de 35 de ani, a fost depistat pe 22 ianuarie pe raza municipiului Bârlad. Pe numele acestuia Judecătoria Bârlad a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Fapta a fost comisă în luna decembrie 2014, când omul a profitat de neatenția unui bărbat și i-a smuls bani din mană. Prin contopirea pedepselor aplicate printr-o altă sentință penală cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt, bărbatul a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani, 1 lună și 10 zile închisoare. Bărbatul urmează să fie condus la penitenciar în vederea executării pedepsei. Un alt bărbat, Fănel B., în vârstă de 48 de ani, a fost identificat de polițiștii Postului de Poliție Zorleni, care au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bârlad. Acesta a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Bărbatul a fost condus la penitenciar în vederea executării pedepsei dispuse de către instanță judecătorească.

Claudiu R., în vârstă de 18 ani, a fost și prins de Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri și Poliției orașului Murgeni. Aceștia au pus în aplicare măsura educativă privativă de libertate stabilită de Judecătoria Bârlad împotriva acestuia. Instanța a dispus internarea tânărului într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (a deposedat de bunuri o femeie, în vârstă de 79 ani, prin întrebuințarea de violențe). În consecință, R. Claudiu a fost condus la Centrul de Reeducare Târgu Ocna. (G.P)

Doi bărbați pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii au fost identificați de către polițiști și duși la penitenciar. De asemenea, un tânăr, față de care a fost dispusă o măsura educativă privativă de libertate, a fost internat într-un centru educativ. Gelu L., domiciliat în Bârlad, în vârstă de 35 de ani, a fost depistat pe 22 ianuarie pe raza municipiului Bârlad. Pe numele acestuia Judecătoria Bârlad a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Fapta a fost comisă în luna decembrie 2014, când omul a profitat de neatenția…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: