Home » Sanatate » Surpriză din partea bătrânului căzut în comă pe stradă, la căpătâiul căruia s-au certat polițiștii locali și ambulanțierii

Surpriză din partea bătrânului căzut în comă pe stradă, la căpătâiul căruia s-au certat polițiștii locali și ambulanțierii

Bărbatul de 61 de ani din Bârlad, care a ajuns, sâmbătă dimineață, cu ambulanța la Spitalul de urgență „Elena Beldiman”, după ce a fost găsit prăbușit în fața unui magazin, și-a revenit spectaculos din coma de gradul III. Bărbatul prezenta o halenă alcoolică puternică la internare, o cauză a instalării stării de comă fiind și consumul exagerat de alcool.

Pacientul intrat în comă de gradul III de origine neprecizată a fost imediat internat la secția Terapie Intensivă, iar după ce a fost ventilat mecanic și i s-au făcut toate manevrele necesare, acesta a ieșit din comă și a fost internat la secția Neurologie”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

După ce și-a revenit, pacientul a declarat că nu a consumat alcool și că nu are nicio rudă. În cele din urmă, la spital s-a prezentat fratele acestuia care a recunoscut că barbatul consumă frecvent alcool, cheltuindu-și toți banii pe băutură. Pacientul a avut mai multe internări, în anii trecuți, la Psihiatrie, fiind cunoscut cu tulburări de comportament din cauza etilismului. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. Indiferent cine era acel om sa vazut clar modul de interventie al salvarii.Oricum l-ati prezenta pe om nu se motiva interventia intarziata a salvarii.

%d blogeri au apreciat: