Home » Monden » Alina Gorghiu s-a căsătorit în secret

Alina Gorghiu s-a căsătorit în secret

La fel de discret cum și-au început relația, tot așa și-au și oficializat-o. Click! a aflat, în exclusivitate, că Alina Gorghiu, președintele PNL, s-ar fi căsătorit recent, în secret, cu iubitul ei, Lucian Isar.
Tace și face! Alina Gorghiu (38 de ani) a devenit recent soția lui Lucian Isar. Cel puțin așa au povestit pentru Click! apropiații unuia dintre cele mai discrete cupluri din politică. „Alina și Lucian și-au dorit să facă acest pas important pentru viața lor în mare discreție. La cununia civilă au participat doar apropiații”, ne-au dezvăluit surse din anturajul cuplului. Președintele PNL și-a oficializat astfel relația pe care o are de aproape trei ani cu economistul Lucian Isar (39 de ani), fost ministru delegat pentru relația cu mediul de afaceri în Guvernul Ponta. Cei doi nu au dorit niciodată să vorbească prea mult despre relația lor, însă în vara trecută, când au fost fotografiați împreună de paparazzi, nu au negat că formează un cuplu. În aceeași notă discretă a avut loc la începutul acestui an și ceremonia de la primărie. Mândră de noul statut, Alina Gorghiu poartă de atunci pe mâna stângă verigheta. Șefa liberalilor este la prima căsnicie, în schimb soțul ei a mai fost căsătorit cu Krisztina Kormoczi, o româncă de origine maghiară, care stătea mai mult la Londra.
Isar are un CV impresionant, deținând funcția de vicepreședinte la Citibank România, apoi cea de vicepreședinte la Bancpost. Are studii de matematică la Universitatea din București și de finanțe-bănci la ASE, un master în matematici financiare la Oxford, MBA la Universitatea din Chicago și programe avansate urmate la Harvard. Acum e consilier la Banca Feroviară.

Mâna dreaptă a președintelui Iohannis 

Din decembrie 2014, Alina Gorghiu (38 de ani) este copreședinte al Partidului Național Liberal, alături de Vasile Blaga. Membră a partidului din 2002, Gorghiu a fost purtător de cuvânt al PNL în campania pentru prezidențiale și prim-vicepreședinte al partidului. În 2001 a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”, după care a urmat facultatea cu același profil de la Universitatea Pitești, iar din 2012 este doctor în drept, titlu obținut la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Alina Gorghiu a intrat în cursa pentru șefia PNL cu o zi înainte de alegeri, susținută chiar de Klaus Iohannis, moment în care Teodor Atanasiu s-a retras și i-a acordat susținerea.

Sursa: click.ro

La fel de discret cum și-au început relația, tot așa și-au și oficializat-o. Click! a aflat, în exclusivitate, că Alina Gorghiu, președintele PNL, s-ar fi căsătorit recent, în secret, cu iubitul ei, Lucian Isar. Tace și face! Alina Gorghiu (38 de ani) a devenit recent soția lui Lucian Isar. Cel puțin așa au povestit pentru Click! apropiații unuia dintre cele mai discrete cupluri din politică. „Alina și Lucian și-au dorit să facă acest pas important pentru viața lor în mare discreție. La cununia civilă au participat doar apropiații”, ne-au dezvăluit surse din anturajul cuplului. Președintele PNL și-a oficializat astfel relația…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: