Google+
Home » Social » Copil de numai trei ani dispărut de acasă!

Copil de numai trei ani dispărut de acasă!

de Răzvan CĂLIN

Autoritățile locale din comuna Băcani, ajutate de polițiști, jandarmi și pompieri din Bârlad, sunt în căutarea unui băiețel în vârstă de trei ani care a fost dat dispărut de părinții săi.

În momentul de față, echipe formate din polițiști, jandarmi și pompieri sunt dislocate în satul Băltățeni, comuna Băcani, în căutarea unui copil de numai trei anișori, dispărut de acasă. Este vorba despre Sebastian Păsărică, unul din cei șase copii ai familiei Păsărică.

cautari_disparut1”În jurul orei 12, Sebastian, împreună cu fratele său geamăn, a sosit acasă de la grădiniță. După care copilul a ieșit din casă, dar nimeni nu a dat importanță crezând că micuțul a mers în curte să se joace sau poate s-a dus la toaletă. Numai că pe la 13.30, tatăl său a început să-l caute. În momentul în care a văzut că timpul trece și el tot nu reușește să dea de copil, omul ne-a alertat și ne-a cerut ajutorul. Așa că, începând cu ora 16, am început căutările”, ne-a declarat Constantin Matei, primarul comunei Băcani.

Au fost solicitate ajutoare și de la Bârlad, astfel că în momentul de față în Băltățeni sunt dislocate efective importante de polițiști, jandarmi și pompieri, ajutați și de localnici care au sărit în ajutorul familiei Păsărică. A fost adus de la Poliția Bârlad și un câine de urmă, special dresat pentru asemenea situații. La un moment dat, echipele și-au concentrat căutările în zona unei râpi situată la circa 50 de metri de locuința familiei Păsărică. Este unul din locurile preferate de joacă ale copiilor, mai ales pe timp de iarnă, fiind un loc numai bun de dat cu sania. Însă, temerile oamenilor sunt cauzate de faptul că prin apropiere curge și un pârâu – Bogdănița -, fiind luată în calcul și varianta ca nu cumva micuțul să fi căzut într-un loc unde albia apei este ceva mai adâncă. Tocmai de aceea la fața locului a fost adus și un buldoexcavator cu ajutorul căruia să se degajeze zăpada de pe fundul râpei. Până la închiderea ediției copilașul nu a fost găsit, dar autoritățile continuă cercetările, deși sunt îngreunate din cauza lăsării întunericului.

Comments

comments

de Răzvan CĂLIN Autoritățile locale din comuna Băcani, ajutate de polițiști, jandarmi și pompieri din Bârlad, sunt în căutarea unui băiețel în vârstă de trei ani care a fost dat dispărut de părinții săi. În momentul de față, echipe formate din polițiști, jandarmi și pompieri sunt dislocate în satul Băltățeni, comuna Băcani, în căutarea unui copil de numai trei anișori, dispărut de acasă. Este vorba despre Sebastian Păsărică, unul din cei șase copii ai familiei Păsărică. ”În jurul orei 12, Sebastian, împreună cu fratele său geamăn, a sosit acasă de la grădiniță. După care copilul a ieșit din casă, dar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: