Home » Social » Părintele Calistrat, la Bârlad

Părintele Calistrat, la Bârlad

Astăzi, de la ora 16, bârlădenii se pot întâlni cu părintele Calistrat, unul dintre cei mai controversați preoți și, în același timp, unul dintre cei mai căutați duhovnici din Moldova și chiar din țară.

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad în colaborare cu Cercul Militar Bârlad și Protoieria Bârlad organizează la sediul Cercului Militar conferința cu tema „Credință și curaj – deviza noastra și a armatei”. Cel care va conferenția este părintele Calistrat, care, actualmente, slujește la Mânăstirea Vlădiceni. Părintele Calistrat este un preot neconformist care, pe parcursul vieții sale a întâmpinat multe neplăceri din cauza stării sale de neascultare, devenind astfel un monah controversat. A slujit la Mânăstirea Sihăstria (jud. Neamț), la Mânăstirea Dragomirna, de unde a fost alungat și mutat la Bârnova. Și de la Mânăstirea Bârnova a fost nevoit să plece în urma unor neînțelegeri grave apărute între el și stareț. Timp de șase ani, a fost pedepsit, iar din 2009 i-a fost ridicat canonul. S-a hotărât mutarea lui la Mânăstirea Vlădiceni (Iași), unde slujește și acum.

Un foarte bun psiholog, un preot deosebit, părintele Calistrat este unul dintre cei mai căutați duhovnici din țară, în ciuda trecutului său tumultuos. Cei care nu l-au cunoscut până acum, deși are nenumărate predici postate pe YouTube, îi vor putea asculta discursul astăzi, la Cercul Militar. Alături de bârlădeni credincioși, de reprezentanții unor instituții publice și de protopul de Bârlad Vasile Lăiu, vor fi prezenți și reprezentanți ai armatei de la unitățile militare din oraș. (Mihaela NICULESCU)

Astăzi, de la ora 16, bârlădenii se pot întâlni cu părintele Calistrat, unul dintre cei mai controversați preoți și, în același timp, unul dintre cei mai căutați duhovnici din Moldova și chiar din țară. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad în colaborare cu Cercul Militar Bârlad și Protoieria Bârlad organizează la sediul Cercului Militar conferința cu tema „Credință și curaj – deviza noastra și a armatei”. Cel care va conferenția este părintele Calistrat, care, actualmente, slujește la Mânăstirea Vlădiceni. Părintele Calistrat este un preot neconformist care, pe parcursul vieții sale a întâmpinat multe neplăceri din cauza stării sale de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: