Home / Sport / Handbalistele de la Ștefan cel Mare au câștigat etapa locală a Olimpiadei Gimnaziilor

Handbalistele de la Ștefan cel Mare au câștigat etapa locală a Olimpiadei Gimnaziilor

Școala Ștefan cel Mare Vaslui a înregistrat un nou succes, după ce echipa de handbal fețe s-a calificat la faza județeană a Olimpiadei Gimnaziilor, de pe primul loc. Anterior, băieții reușiseră aceeași performanță, după ce învingeau în finală Școala nr. 10 Mihail Sadoveanu, cu scorul de 15 – 13. La competiție au participat cinci gimnazii vasluiene și astfel turneul s-a desfășurat în sistem fiecare cu fiecare. Fetele antrenate de profesorii Luminița Vîrlan și Eduard Ursu au câștigat competiția datorită experienței superioare, multe fete din componența echipei fiind jucătoare la nivel de performanță la grupele de junioare de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui.

Locul doi a fost ocupat de Școala Elena Cuza, profesor Mircea Scripcaru, iar ultima echipă de pe podium a fost Școala Constantin Parfene, profesor Neculai Volocariu. Locurile patru și cinci au fost ocupate de Școala Alexandra Nechita și Școala Mihai Eminescu.

Pe 28 februarie, Școala Ștefan cel Mare Vaslui și Școala Elena Cuza vor participa la etapa județeană a Olimpiadei Gimnaziilor, care va avea loc la sala de sport a LPS Vaslui.

“Le felicit pe fete pentru dăruirea și seriozitatea cu care au abordat fiecare meci, ne dorim același rezultat și la etapa județeană și este un prilej foarte bun să mulțumesc colegilor profesori de la catedra de handbal a LPS Vaslui pentru că în acest rezultat stă și munca dânșilor”, ne-a declarat Luminița Vîrlan, profesor la Școala Ștefan cel Mare Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Rezultate excepționale ale sportivelor bârlădene la Campionatul Național de Gimnastică!

Echipa de gimnaste a Clubului ...

Echipa de oină a Clubului „Cronos” din Bârlad a câștigat Cupa „Unirii” la un concurs internațional de peste Prut

S-a întors victorioasă! Echipa de ...

Vasluianul cu mușchi de oțel! Emilian Știrbu a pus județul pe harta culturismului internațional

de Daniel MICU A gasit ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: