Home / Administratie / Bârlădenii cu datorii la bugetul local, făcuți de râs pe site-ul primăriei. Cât de mare trebuie să fie datoria care ne va atrage rușinea publică!

Bârlădenii cu datorii la bugetul local, făcuți de râs pe site-ul primăriei. Cât de mare trebuie să fie datoria care ne va atrage rușinea publică!

de Simona MIHĂILĂ

De acum înainte, numele contribuabililor care acumulează datorii la bugetul local vor fi făcute publice. Edilii locali speră că, făcându-i de râs pe cei care nu reușesc să-și achite la timp dările către statul care ia mult și nu oferă nimic, oamenii vor deveni mai responsabili. Sau, după caz, se vor îndura să-și rupă de la gură cu un mai mare simț de răspundere.

De capul lui, sau nu (mai sigur, nu), primarul Marin Bunea a inițiat, în acest sens, un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local Bârlad, în ședința ce va avea loc mâine. În cazul în care autoritățile vor realiza că această măsură nepopulară afectează imaginea PSD, acum, în campania electorală, e posibil ca proiectul să fie retras de pe ordinea de zi, așa cum se întâmplă cu multe alte chestiuni ”neprietenoase” pentru cetățeni, dar ”sănătoase” pentru interesele ”publice”.

Dacă, însă, se va considera că măsura nu pune în pericol securitatea votului la alegerile din vară, contribuabilii vor trebui să aibă grijă să nu acumuleze datorii prea mari. Riscă să-și vadă numele în lista rușinii afișată pe site-ul Primăriei Bârlad persoanele juridice ale căror obligații restante totale, inclusiv majorări de întârziere, sunt mai mari de 1.000 de lei (10 milioane de lei vechi), precum și persoanele fizice ale căror debite depășesc 200 de lei (două milioane de lei vechi), inclusiv majorările de întârziere.

About Tehno Redactor

3 comments

  1. Eu o sa pun poze cu locul meu care are curte , lantrui cu lacate si gaini! cu tineri adolescent care se dregheza sau beau pe scarile blocului! versus taxa de impozit!!
    niste limitati

  2. Buna solutie , ar trebui sa pun si eu poza cu strada pe care stau sa fac primaria se ras daca tot au gasit ei solutia asta!

  3. Te doare capul de solutiile pe care le iau alesii nostri. Parca suntem la gradinita: daca nu-mi dai banutul te zic la toata lumea si vor rade de tine! Ce veselie va fi, ca doar toti ne traim viata in functie de ce cred altii despre noi! Mentalitate de om sarac cu duhul!

x

Check Also

Oamenii de afaceri din județ, îndemnați de Camera de Comerț Vaslui să contribuie la dotarea spitalelor pentru lupta împotriva coronavirus

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui a ...

Blestemul COVID-19. Antreprenorii vasluieni au înroșit telefoanele de la Inspecția Socială și Forțele de Muncă

de Dănuț CIOBANU  În cursul zilei de ieri, telefoanele ...

Autoritățile locale din comuna Roșiești, mobilizate pentru combatere epidemiei de COVID-19

Din momentul în care a fost instaurată situația de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: