Home / Administratie / Lista gropilor fără fund în care autoritățile locale vor îndesa anul acesta 8 milioane de lei din banii bârlădenilor

Lista gropilor fără fund în care autoritățile locale vor îndesa anul acesta 8 milioane de lei din banii bârlădenilor

de Simona MIHĂILĂ

Aproape 80 de miliarde de lei vechi este suma pe care conducerea Primăriei Bârlad susține că o va cheltui pentru reparația și întreținerea străzilor din localitate, în anul în curs, în cazul în care Consiliul Local va aproba, în ședința de mâine, proiectul de hotărâre întocmit în acest sens. Jumătate din sumă va fi cheltuită pentru lucrări de plombare și balastare.

În mapele de lucru, consilierii vor găsi și lista străzilor ce vor fi supuse reparațiilor. Este aceeași listă de anul trecut (și chiar de acum doi, trei și patru ani), cu o mică diferență: au fost adăugate câteva străzi despre care edilii susțin că necesită plombări sau balastări, numai că dintre cele care au fost plombate anul trecut nu a dispărut niciuna. Banii, însă, au fost cheltuiți până la ultimul.

Est News vă pune la dispoziție lista completă a străzilor, urmând ca dumneavoastră să urmăriți cu atenție ce, cum și cât fac lucrătorii SC Raiser SA Bârlad, firma care va executa aceste lucrări.

Reparații străzi prin plombări asfaltice

* Epureanu, Aleea Parc, N. Bălcescu, N. Iorga, 1 Decembrie, Ștefan cel Mare, M. Viteazul, M. Kogălniceanu, Popa Șapcă, Hamangiu, Siret, V. Pârvan, Marcel Guguianu, V.I. Popa, Comuna din Paris, Primăverii, Carpați, Lirei, Antonovici, Frunzelor, V. Milea, Vărăriei, Stefu, Enescu, Rosca Codreanu, Ion Codrescu, Ion Creangă, Zimbrului, A. Vlaicu, O. Goga, I.L. Caragiale, Dr. Codrescu, cerbului, Dragomirna, Erou Slt. Marin Lucian, Gh. Doja, C-tin Costache, I.C. Brătianu, Nucului, Paltinului, Plopului, Salcâmului, Sălcioarei, 1 Mai, Crângului, Ghioceilor, Lalelelor, Trandafirilor, Liliacului, Moldoviței, Luca Arbore, Mircea cel Bătrân, Petru Rareș, Ardeal, Cerchez, G.G. Ursu, Costache Conache, Soarelui, Dragoș-Vodă, Griviței, Bradului, Eminescu, Asachi, Emil Gârleanu, Sf. Ioan, Vasile Lupu, Naumescu, Paloda, Pamfile, Ioan Popescu, Procopiu, Al. Sahia, Ana Ipătescu, Sf. Voievozi, Tonitza, Adamiu, Alexandru cel Bun, Ion Buzdugan, Vasile Voiculescu, Toma Chiricuță, Iorgu Radu – 200 m.p., Tutoveanu, Plevnei, Poradim, 1848, Iorgu Juvara, Cpt. Grigore Ignat, D. cantemir, Cuza, Vlahuță, Trestiana, Elena Doamna, Traian, Hotin, Moților, Păcii, Fagului, Dreptății, Cetatea de Pământ, Dâmboviței, Aviației, Slt. Pogonat, Ștefan Zeletin, Păun Pincio, Gh. Vrabie, Grigore Ureche.

Covoare asflatice

*Str. Juvara I, II, III – 2.037 m.p., Ioan Vodă – 3.000 m.p., Sf. Voievozi – 951 m.p., Iorgu Radu – 2.000 m.p., Vasile Pârvan – 783 m.p. (aleea de lângă Moara Unirii), Traian Vuia – 760 m.p.

Reparații străzi balastate în Podeni

* Vrancei, Beldiman, Muncii, Rovine, Dochia, Băltărețului, Dimitriu Barlad, Dunării, Milcov, Tuchiloaia, Dumbrava Roșie, Dimitrie Cantemir, Oituz, Mărășești, Fdt. Al. Vlahuță, Traian, Gh. Marinescu, Theodor Rosetti, C.A. Rosetti, Buridava, Sucidava, Burebista, Vulturilor, Sf. Ilie, Culturii, Anastase Panu, Costache Robu, Sănătății, Liniștita, Trstiana – 500 m.p.

Reparații străzi balastate în Munteni

* Petru Maior, Costache Conache – 300 m.p., Vasile Goldiș, Miron Costin, Decebal (strada și fundătură), Grahilor, Virtuții, Lunii, Luceafărului, 1877, Tinereții, Puișor, Grigore Ghica, V.I. Popa, Vasile Alecsandri, Cpt. Grigore Ignat, Vornicu Sturdza, Olteniei, Soarelui, Avram Iancu, Învățăturii, Revoluției, Gh. Șincai, Crișan.

Cartier Gară

* Prutului, Tutovei, Soveja, Trei Ierarhi, Minerva, Mihai Viteazul – 250 m.p., Fdt. Tutovei I-III, Florilor.

Cartier Deal

* Cozia, Ștefan Neagoe, Gen. Magheru, 1907

Cotul Negru

* Tudor Arghezi, Octav Băncilă, Erou Marin Lucian, Erou Marin Olaru, Fundatura Vasile Voiculescu.

Citeste si: Gropile ”fermecate” ale Barladului. Autoritatile Cheltuie milioane de lei pentru a plomba strazile pe care le au plombat, cu tot atatea milioane si anul trecut

About Tehno Redactor

6 comments

  1. Strada Opanez a aprut anul trecut la covor asfaltic,nu s-a facut,iar anul asta nu mai apare deloc ! Bravo,numai vorbe goale,ne duceti cu zaharelul !

  2. Jos mafiotii, hotii astia! Bugetul este capusat de prietenii politicienilor la putere.

  3. Votati PSD! Asa o sa aiba Barladul doar gauri in asfalt, acoperite anual. In rest nu o sa mai nimic. O sa fuga si cainii maidanezi din oras. De foame!

  4. PSD este o plaga care a distrus judetul. Pentru voturi ne tin in saracie. Dau ajutoare si bautura.

  5. Hotie pe fata. Oare cat o sa mai prosteasca barladenii hotii astia?

  6. JAF LA DRUMUL MARE.OARE CAT VOM MAU SUP[ORTA MAFIA ASTA PESEDISTA DIN PRIMARIA BARLAD?NU V-ATI SATURAT DE FURAT?LA CE ASFALT FACE RAISER S.A NU ARE CUM SA TINA.DAR VINE CAMPANIA SI DEH…MANELISTUL GELUIT VREA SA ARATE CA FACE CEVA PT ORAS.JEGURI PENALE.

x

Check Also

Case abandonate și monumente istorice, ruine în centrul Bârladului

Supraimpozitarea imobilelor părăsite sau neglijate ...

Ultimul Târg de Crăciun pentru vechile căsuțe din lemn, la Bârlad

Căsuțele din lemn, achiziționate de ...

Primăria Bârlad, înțesată de „pile”, primarul strigă „Ajunge cu nepotismul!”

Demagogie crasă! După ce a ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: