Google+
Home » Justitie » Traversarea neregulamentară, cauza a două accidente

Traversarea neregulamentară, cauza a două accidente

Din cauza traversării neregulamentare, două persoane au fost implicate în accidente de circulație petrecute pe raza municipiilor Bârlad și Vaslui.

Marți, pe raza municipiului Bârlad, Paul P., în vârstă de 46 de ani, conducea un autoturism pe strada Republicii către centrul orașului, când a accidentat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii. Victima a fost transportată la Spitalul municipal de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticată cu „fractură gambă”.

În aceeași zi, Ciprian T., de 49 de ani, conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu, din Vaslui, iar la un moment dat a acroșat un bărbat, în vârstă de 34 ani, din comuna Gilgău, județul Sălaj, care se angajase neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis. Pietonul a refuzat să fie transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru prevenirea implicării în accidentele rutiere

Poliția recomandă pietonilor, pentru a preveni implicarea acestora în accidente rutiere să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje, iar în lipsa acestora numai după ce s-au asigurat temeinic. Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin fața sau spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații. Iar după căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor. De asemenea, în condiții atmosferice deosebite (ploi torențiale, ceață, polei) când vizibilitatea și acțiunea de frânare este greoaie, să se angajeze în traversare numai după ce s-au convins că nu există nici un pericol.

Pentru a evita producerea unor accidente nedorite, polițiștii recomandă conducătorilor să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni și să oprească atunci când pietonii s-au angajat în traversare. Totodată, să acorde un plus de atenție conducerii prin intersecțiile nedirijate, la depășirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulează, pentru a putea în orice moment în deplină siguranță, dacă situația o impune! (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: