Home » Sanatate » Comunități întregi rămân fără medici de familie. Autoritățile sanitare prevăd o înrăutățire a situației

Comunități întregi rămân fără medici de familie. Autoritățile sanitare prevăd o înrăutățire a situației

Comunități întregi din județ rămân fără medici de familie din cauza plecării specialiștilor, situație nerezolvată de autoritățile sanitare, care, dimpotrivă, prevăd o înrăutățire a problematicei asistenței medicale în mediul rural prin ieșirea la pensie a medicilor.

Județul nostru a început să rămână fără medici de familie, după ce specialiștii au început să plece către sistemul privat sau să emigreze în străinătate. Deja două comune din sudul județului, respectiv Pochidia și Ibănești, nu mai beneficiază de servicii medicale, astfel încât cei 3.100 de locuitori din șapte sate trebuie să meargă la zeci de kilometri pentru a obține o banală rețetă sau consultație, fie la un centru de permanență, fie la Spitalul de Urgență Bârlad. Însă, situația se va agrava pe viitor, în condițiile în care, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, de doi ani nu a mai venit niciun medic de familie în județ, iar mulți dintre specialiștii aflați încă în activitate sunt în pragul pensionării.

Am făcut toate demersurile necesare către Colegiul Medicilor de Familie, inclusiv la Iași, la Facultatea de Medicină. Din păcate, cel puțin de doi ani, nu mai sunt medici de familie care să dorească să vină la noi în județ. Nu doresc să vină în comune mici, precum Pochidia sau Ibănești, pentru că sunt zone izolate, unde se face mai greu naveta. Problema este că pacienții, odată cu plecarea medicilor, rămân în aer. Astfel, nu au altă soluție decât să se înscrie pe listele medicilor din alte comune învecinate. Acum și primarii ar trebui să se implice mai mult, să renoveze cabinetele și să ofere condiții specialiștilor pentru a-i atrage în comunitate”, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Autoritățile sanitare vor face o analiză în perioada imediat următoare pentru a vedea câți medici de familie vor ieși la pensie și ce soluții se întrevăd pe viitor. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: