Google+
Home » Business » OMV Petrom ia in calcul reduceri de personal din cauza pretului scazut al petrolului

OMV Petrom ia in calcul reduceri de personal din cauza pretului scazut al petrolului

OMV Petrom va implementa masuri care urmaresc limitarea cheltuielilor de capital si reducerea costurilor operationale. Acestea ar putea duce la reduceri de personal, in contextul pretului scazut al petrolului, au declarat pentru reprezentantii companiei.

“In contextul curent de piata, cu un pret nefavorabil al titeiului care se estimeaza sa persiste pentru o perioada mai indelungata, compania a anuntat o serie de masuri care urmaresc limitarea cheltuielilor de capital si reducerea costurilor operationale. O serie de proiecte au fost amanate sau anulate si, prin urmare, in contextul mentionat, este necesara o analiza pentru adaptarea organizatiei la nevoile curente de business”, sustin oficialii OMV Petrom, potrivit Agerpres.

Tinand cont de evolutia pietei, acest proces de analiza este continuu si ar putea duce, printre alte masuri avute in vedere, si la reducerea numarului de salariati, au adaugat ei.

“Insa nu se poate vorbi de un obiectiv numeric, ci de unul calitativ, respectiv rezilienta companiei intr-un mediu de piata nefavorabil, mentinand totodata deschise optiunile pentru revenire, in cazul imbunatatirii contextului de pret. In cazul in care vor avea loc disponibilizari, acestea se vor face in conformitate cu legislatia muncii si in acord cu reprezentantii sindicatelor, precum si cu masuri adecvate pentru protectia sociala a persoanelor disponibilizate (inclusiv compensatii financiare)”, au adaugat reprezentantii OMV Petrom.

Luni, barilul de petrol de tip Brent se tranzactiona cu 33 de dolari, in timp ce sortimentul cotat pe piata americana avea un pret putin peste 30 de dolari pe baril.

In ianuarie, pretul barilului de petrol Brent a coborat sub 30 de dolari, cel mai redus nivel din ultimii 12 ani.

Preturile petrolului sunt in scadere de peste un an si jumatate, din cauza excesului de oferta de pe piata, la care s-a adaugat, recent, ingrijorarea provocata de turbulentele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol.

In urma cu o saptamana, raportul lunar al Agentiei Internationale a Energiei arata ca excedentul global de petrol in primul semestru din 2015 va fi mai ridicat decat se estima anterior, sporind riscul unui declin suplimentar al pretului titeiului, deoarece Iranul si Irakul, membre ale OPEC, si-au majorat productia, in timp ce s-a inregistrat o incetinire a cererii.

Potrivit Bloomberg, in perioada ianuarie – iunie 2016, productia de titei ar putea depasi consumul cu aproximativ 1,75 milioane de barili pe zi, comparativ cu 1,5 milioane barili pe zi (mbd) estimat luna trecuta, iar nivelul de 1,75 mbd ar putea fi depasit daca OPEC majoreaza productia.

”In conditiile in care piata e deja suprasaturata de petrol, va fi foarte greu sa vedem o crestere semnificativa a pretului barilului de titei in viitorul apropiat, ceea ce sporeste riscurile pe termen scurt”, se arata in raport.

Sursa: incont.stirileprotv.ro

Comments

comments

About Mihai Vasile