Home » Justitie » Activitate intensă a procurorilor vasluieni în 2015

Activitate intensă a procurorilor vasluieni în 2015

de Marian MOCANU

În ciuda volumului mare de dosare, activitatea procurorilor vasluieni a fost apreciată ca bună și foarte bună de conducerea Ministerului public și de Consiliul Superior a Magistraturii. Cei 34 de procurori care activează în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele vasluiene au avut de soluționat nu mai puțin de 58.733 lucrări, din care peste 36 de mii – dosare penale. Nu mai puțin de 928 inculpați au fost trimiși în judecată, din care 110 în stare de arest preventiv.

Chiar în ziua în care Raluca Prună, ministrul justiției, a efectuat o vizită de lucru în județul Vaslui, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a prezentat o sinteză a raportului de activitate la nivelul anului 2015. O primă concluzie care reiese din acesta este faptul că procurorii vasluieni au avut de soluționat un număr de lucrări peste media națională, situație care se perpetuează de la an la an. Astfel, cei 34 de procurori care activează în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele vasluiene au avut de soluționat nu mai puțin de 58.733 lucrări, din care peste 36 de mii de dosare penale, incluzând aici și pe cele cu autori necunoscuți. Din dosarele penale, în 705 cazuri, procurorii au efectuat chiar ei urmăririle penale, iar în 35.313 dosare, au supravegheat cercetările făcute de lucrătorii de poliție judiciară. În afara dosarelor, procurorii au avut de rezolvat un număr de 5.870 plângeri, din care au fost soluționate 4.972 plângeri, respectiv un procent de 85%. La acestea se adaugă 917 cauze în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și adopției la care procurorii au participat la judecarea și, ulterior, la verificarea hotărârilor luate de instanțe.

În anul 2015, procurorii au participat la 7.594 ședințe de judecată în cauze penale, formulând concluzii în 4.946 cauze penale și au verificat nu mai puțin de 5.334 sentințe în vederea declanșărilor procedurilor de atac a hotărârilor judecătorești la instanțele superioare. În plus, procurorii au participat la judecarea a 1.377 cauze civile, verificând 1.715 hotărâri judecătorești sub aspectul legalității și temeiniciei acestora. Anul trecut, au întocmit nu mai puțin de 712 rechizitorii, pentru trimiterea în judecată a 928 de inculpați, din care 110 persoane în stare de arest preventiv. În alte 10.672 cazuri, s-a dispus netrimiterea în judecată a celor cercetați.

„Calitatea actelor întocmite de procurorii vasluieni pe parcursul anului 2015 s-a ridicat la un nivel bun și foarte bun, fapt remarcat atât de conducerea conducerea Ministerului Public, cât și de Consiliul Superior a Magistraturii”, a declarat Sorin Armeanu, prim procuror al parchetului de pe Lângă Tribunalul Vaslui.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: