Google+
Home » Social » Un copil de 15 ani, fiul unui cadru medical de la Serviciul de Ambulanță Vaslui, s-a sinucis de ziua lui

Un copil de 15 ani, fiul unui cadru medical de la Serviciul de Ambulanță Vaslui, s-a sinucis de ziua lui

Un copil de 15 ani din Codăești, fiul unui cadru medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui, s-a sinucis chiar de ziua sa, fără a lăsa însă vreun bilet de adio, fiind găsit de către mama sa spânzurat într-o salcie din apropierea locuinței.

Tragedie într-o familie din Codăești. Un băiat de 15 ani a fost găsit chiar de către mama sa, în cursul nopții de miercuri spre joi, spânzurat într-o salcie din albia unui pârâu care trece prin Codăești, la aproximativ 250 de metri de casă. Descoperirea femeii a fost făcută în momentul în care a revenit de la serviciu, după ce a observat că fiul său lipsește nejustificat de acasă. Mama copilului a sunat la 112, însă echipajul medical al ambulanței trimisă la caz a constatat decesul băiatului.

Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului nu au descoperit niciun înscris asupra minorului prin care acesta să-și justifice gestul. Tragedia s-a întâmplat chiar în ziua care victima împlinise vârsta de 15 ani. Deocamdată, nu se cunosc posibilele cauze care l-ar fi putut determina să recurgă la suicid”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Băiatul de 15 ani este fiul unui cadrul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și era cunoscut ca un copil liniștit, care nu a creat probleme părinților săi sau la școală. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: