Google+
Home » Administratie » Noul prefect, instalat în funcție, în prezența a numeroși foști colegi de partid de la PNL

Noul prefect, instalat în funcție, în prezența a numeroși foști colegi de partid de la PNL

Daniel Olteanu, numit de Guvernul Cioloș în funcția de prefect al județului Vaslui, a fost instalat în funcție, în week-end, în prezența a numeroși foști colegi de partid de la PNL, mulți directori de servicii deconcentrate, marea absență fiind însă chiar șeful liberalilor, senatorul Dan Marian.

Lume multă, sâmbătă după-amiază, la instalarea în funcție a noului prefect de Vaslui, Daniel Olteanu. Pe lângă directorii de servicii deconcentrate, mulți dintre ei liberali păstrați pe posturi de PSD chiar și după ruperea USL, au fost prezenți și foști colegi de partid al noului șef de la județ, printre aceștia numărându-se Elena Monu, președintele de la Organizația Bârlad, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Corneliu Bichineț, și deputatul Florin Ciurariu, până nu demult copreședinte la nivel de județ. În schimb, marele absent a fost actualul președinte unic al PNL Vaslui, senatorul Dan Marian, cel care ar fi tras din greu pentru ca funcția de prefect să-i fie atribuita lui Ciprian Iftimoaiei. De asemenea, chiar dacă ceremonia de depunere a jurământului s-a desfășurat în sala mare a CJ, nu a fost prezent nici șeful instituției, pesedistul Dumitru Buzatu, și nici cel care a condus Prefectura Vaslui în ultimii doi ani, Andrei Puică.

După citirea ordinului de numire în funcție a lui Olteanu de către Constantin Mihart, directorul Direcției Generale pentru Îndrumarea și Controlul Instituției Prefectului, noul prefect a pus mâna pe Biblie și a rostit jurământul de rigoare, prin care și-a luat angajamentul că-și va dărui toată priceperea pentru a conduce Instituția Prefectului.

Este evident că această decizie de numire mă onorează. În același timp, mă obligă să justific, să confirm încrederea pe care domnul prim-ministru Cioloș mi-a acordat-o, încredere pentru care trebuie să-i mulțumesc. Vreau să vă asigur că, și în calitate de prefect, îmi voi desfășura activitatea cu aceeași determinare, aceeași hotărâre, așa cum am transmis și până acum prin comportamentul meu, bazându-mă pe principiile care ne guvernează activitatea, aceea orientată către cetățean, în deplină legalitate, cu profesionalism, onestitate și transparență. Vă asigur de toată dăruirea mea pentru a face lucrurile împreună, să i se acorde mai multă atenție județului Vaslui și să scoatem în evidență lucrurile pozitive care se întâmplă, nu doar cele negative”, a declarat Daniel Olteanu.

La finalul ceremoniei, noul prefect a ciocnit tradiționala cupă de șampanie cu toți invitații care, în loc de pișcoturi, au fost îndulciți cu câte o prăjiturică. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: