Google+
Home » Technology » Google a creat un sistem ultrarapid de accesare a știrilor online, prin care conținutul vizualizat de pe dispozitive mobile va fi încărcat mult mai rapid

Google a creat un sistem ultrarapid de accesare a știrilor online, prin care conținutul vizualizat de pe dispozitive mobile va fi încărcat mult mai rapid

de Dan Dobrovolschi

Gigantul IT Google a început promovarea unui sistem de articole în format web de tip AMP (sistem accelerat de accesare a paginilor mobile), prin care conținutul vizualizat de pe dispozitive mobile va fi încărcat mult mai rapid, inițiativa fiind susținută de agențiile de presă, conform BBC. 

O mare parte a celor mai mari agenții de presă susțin inițiativa Google. Astfel, gigantul IT a început promovarea unui sistem de articole în format web prin care paginile accesate de pe dispozitivele mobile se vor încărca mult mai rapid.

Articolele codificate în conformitate cu liniile directoare ale inițiativei Accelerated Mobile Pages (sistem accelerat de accesare a paginilor mobile) apar într-o rubrică anume din rezultatele motorului de căutare Google. Potrivit reprezentanților companiei, această facilitate va permite publicului să acceseze pagini care se încarcă “uluitor de rapid”. Cu toate acestea, facilitatea ar dezavantaja site-urile care nu optează pentru această modalitate.

Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a declarat pentru publicul din Paris că firma sa dorește să protejeze noile organizații de un anumit tip de atacuri informatice, numite DDoS. Aceste tipuri de atacuri informatice implică un hacker sau un virus care “inundă” un site cu trafic pentru a-l aduce offline, țintind de obicei calculatoare virusate pentru a sprijini forța atacului.

Proiectul AMP a fost anunțat prima dată în octombrie 2015, moment în care zeci de site-uri au declarat că doresc să facă parte din acesta. Google a dezvăluit că lista s-a mărit, între timp ajungând la mai mult de 160 de furnizori de știri la nivelul Europei.

În plus, alte noi site-uri din SUA, Brazilia, Japonia, Indonezia și Mexic au anunțat că vor face parte din proiect, Google precizând că există planuri de a extinde proiectul AMP.

Platforma de blog WordPress a permis, de asemenea, utilizatorilor săi să își traducã paginile în mod automat in format AMP. Paginile de tip AMP se încarcă pe smatphone-uri și tablete de 4 până la 10 ori mai rapid decât cele în format clasic HTML. Mare parte a codului Javascript, folosit în mod normal în paginile web clasice este absent, astfel încât încărcarea articolelor va consuma mult mai puțin bateria gadget-ului.

Furnizorii mass-media vor putea utiliza în continuare aceleași rețele de publicitate ca înainte, dar nu vor mai putea folosi anumite tipuri de reclame.

Inițiativa ar putea părea o constrângere pentru cei care foloseau sisteme de blocare a reclamelor pentru a mări viteza de încărcare a paginilor, dar ajută Google să facă față concurenței venite din partea Facebook. Rețeaua de socializare promovează propria sa versiune de articole accesate rapid, “Instant Articles”, care permite conținutului unei terțe părți să se încarce mai rapid găzduind-ul pe serverele Facebook. BBC utilizează ambele versiuni, atât AMP, cât și Facebook, 65% din traficul BBC News provenind din articolele citite pe dispozitivele mobile sau tablete, potrivit directorului executiv al companiei, Robin Pembrooke.

AMP este gratuit și oricine poate adopta tehnologia fără a avea permisiunea Google, iar multe site-uri de știri ar putea să fie obligate să folosească sistemul pentru a evita pierderea de trafic.

Pe de altă parte, Sundar Pichai, directorul executiv al gigantului IT a invitat noile organizații independente să beneficieze gratuit de sistemul “Project Shield” care oferă protecție atacurilor informatice de tip DDoS, sistemul fiind folosit și de Google. Atacurile de tip DDoS devin o amenințare tot mai întâlnită pentru site-urile noi, un astfel de atac ducând la prăbușirea site-ului de știri BBC în decembrie. Sistemul de protecție anti-DDoS folosit de Google utilizează tehnologia “proxy invers” care permite companiei să identifice și să oprească “traficul nociv” înainte ca acesta să ajungă pe calculatoarele companiilor respective.

Pentru a beneficia de această protecție, noile organizații vor trebui să permită Google să acceseze datele site-urilor respective. Google afirmă că va utiliza informațiile numai pentru a proteja companiile respective.

Sursa: mediafax.ro

Last updated by at .

Comments

comments

About Dan Dobrovolschi

Dan Dobrovolschi , SEO specialist - Est News , IT section