Home » Sanatate » Echipamente profesioniste de curățenie la Spitalul „Beldiman”

Echipamente profesioniste de curățenie la Spitalul „Beldiman”

Era curățeniei cu mopul înmuiat în căldare va apune în curând la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad. Instituția este pregătită să intre în rândul spitalelor din lumea civilizată, unde igienizarea se face cu mijloace moderne mult mai eficiente și mai comode pentru personalul de întreținere. Această schimbare va fi posibilă grație sprijinului oferit de asociația umanitară „Sf. Spiridon”.

IF

„Am virat deja, joi, 18.000 de lei în contul spitalului. Banii pe care i-am donat pentru dotări provin din donații făcute asociației noastre de către unii enoriași, chiar și de unii pacienți, dar și din cei 2% din impozitul pe venit oferiți cu dragoste de angajați ai spitalului, asistenți medicali, personal de îngrijiri, medici sau personal administrativ”, ne-a declarat părintele Adrian Filimon, președintele Asociației „Sf. Spiridon”.

Astăzi, vor fi făcute achizițiile pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), urmând ca tomberoanele și cărucioarele de Carucior curateniecurățenie să ajungă în spital până la mijlocul lunii martie.

„Vom achiziționa 33 de cărucioare moderne pentru efectuarea curățeniei în toate secțiile spitalului. Sunt cărucioare dotate cu saci de gunoi, cuve pentru dezinfecție și clătire și cu spații pentru recipientele produselor de igienizare. De asemenea, vom mai cumpăra și 30 de tomberoane speciale pentru transportarea lenjeriei contaminate către spălătorie. În limita banilor existenți, vom încerca să achiziționăm și câteva barbotoare (dispozitive pentru administrarea oxigenului) în secția de Neonatologie”, ne-a declarat Cristina Sârbu, directorul de îngrijiri medicale din spitalul bârlădean.

De la începutul anului peste 150 de angajați de la spitalul „Beldiman” și-au manifestat dorința și au completat deja formulare pentru donarea a 2% din impozitul pe venit, în vederea dotării și modernizării spitalului în care lucrează. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. Degeaba vor avea carucioare moderne daca vor pune pe fundul caldarilor doar un pic de apa fara detergent dezinfectant dupa cum o fac acum. Mai trebuie scolite un pic femeile sau barbatii care fac menajul.

%d blogeri au apreciat: