Google+
Home » Invatamant » Ce ne-am face noi fără colegul preferat?

Ce ne-am face noi fără colegul preferat?

Nu toți copiii sunt la fel. De aceea, trebuie să învețe să fie toleranți și să-i respecte pe cei vulnerabili, diferiți de ei, să-i accepte și să socializeze cu aceștia. Este ideea care a stat la baza organizării concursului „Colegul meu, colega mea”, de către Centrul Advocacy și Drepturile Omului (CADO), concurs de creație pentru elevii de școală generală.

Elevii care doresc să participe la acest concurs vor trebui să realizeze desene, compuneri sau poezii prin care să descrie colegul, colega preferată, descoperind diferențele și asemănările care-i aduc împreună, în egală măsură. Creațiile elevilor vor trebui să surprindă sentimentele pe care le-ar trăi dacă, într-o zi, cineva le-ar interzice să petreacă timp împreună cu colegul sau colega preferată.

Campania „Colegul meu, colega mea” se desfășoară în cadrul proiectului „Școala pentru toți”, proiect de monitorizare a segregării școlare în județele Iași, Vaslui, Suceava și Neamț. Lucrările vor trebui trimise către CADO până pe 15 martie, prin poștă sau e-mail, împreună cu un formular de înscriere ce poate fi descărcat de pe site-ul www.cado.org.ro.

Fiecare lucrare din concurs va fi publicată pe site-ul www.cado.org.ro și va contribui la promovarea unei școli mai prietenoase pentru copiii vulnerabili. Cele mai interesante 10 lucrări vor fi premiate cu 10 camere de fotogrtafiat compacte, iar cele mai bune 20 de lucrări vor fi recompensate cu 20 de penare pentru câștigători și alte 20 de penare pentru colegii lor preferați. (Mihaela NICULESCU)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor