Home » Social » Subvențiile pentru crescătorii de animale, bagă dihonia între aceștia și primari, în plin an electoral

Subvențiile pentru crescătorii de animale, bagă dihonia între aceștia și primari, în plin an electoral

de Marian MOCANU

Acordarea subvențiilor pentru pășuni direct membrilor asociațiilor crescătorilor de animale, îi nemulțumește pe mulți dintre zootehniști. Aceștia se tem că primarii vor împărți islazurile după simpatii politice, cu atât mai mult cu cât urmează și alegerile locale.

Modificările legislative privind acordarea de subvenții agricole crescătorilor de animale, pentru pășunile pe care le au în folosință, nu au fost prea bine primite în rândul zootehniștilor. Începând din acest an, beneficiarii acestor subvenții nu vor mai fi asociațiile de crescători de animale, ca până acum, ci direct membrii asociaților. Acestora li se va repartiza, în funcție de numărul de animale, suprafața aferentă din totalul terenurilor pe care asociația le are în concesiune. Crescătorii se vor prezenta la primării cu copia contractului de concesiune și tabelul care dovedește că este membru al asociației, acte pe baza cărora va fi înscris în registrul agricol, și va primi o adeverință cu suprafața de teren pe care o are în folosință și pentru care poate primi subvenții. Ulterior, crescătorii se pot prezenta la APIA pentru a depune cererea unică de subvenție în agricultură.

„Crescătorii de animale care vor solicita aceste subvenții trebuie să știe că vor fi verificați cu privire la modul în care-și întrețin terenurile pe care le au în proprietate sau în folosință. Aceste lucrări de întreținere, care până acum trebuiau executate de asociațiile de crescători de animale, le revin în sarcină, ca beneficiari direcți ai subvențiilor”, a explicat Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.

Unii crescători de animale consideră că aceste modificări nu ar fi trebuit făcute în an electoral.

„Repartizarea islazului comunal se va face după bunul plac al primarului: dacă te ai bine cu el, primești cea mai bună bucată de pășune, dacă nu, vei paște oile sau vacile prin râpe sau în mărăcini! Vor apărea și certuri între crescătorii de animale, pentru că, indiferent cum a-i da-o la împărțirea pământului, unii se vor simți defavorizați! În plus, pentru a primi aceste subvenții, trebuie să faci drumuri la primărie, ca să obții adeverința pe baza care trebuie anexată la cererea de subvenție. Înainte era simplu, cererile le depunea asociația, și tot asociația răspundea de întreținerea pășunilor și islazurilor. Acum, va trebui să ne ocupăm noi de aceste lucrări, cu costuri mai mari, pentru că una e să ari câteva zeci de hectare, și alta e când ai câteva oi, și vei primi o suprafață mai mică”, ne-a spus Ioan Nanea, un crescător de animale.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: