Home » Justitie » Tineri arestați preventiv pentru furt

Tineri arestați preventiv pentru furt

Față de trei tineri din orașul Murgeni, bănuiți de patru infracțiuni de furt din societăți comerciale a fost dispusă măsura arestului preventiv.

Activitatea infracțională a lui Emilian A., de 29 de ani, Florin A., de 20 de ani și Cosmin M., de 20 de ani, a fost probată de polițiști din cadrul poliției Murgeni. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în perioada decembrie 2015-martie 2016 au sustras bunuri (produse alimentare, cosmetice, plase de sârmă) din incinta a trei societăți comerciale din orașul Murgeni. Prejudiciul creat este de aproximativ 6.000 de lei. Pentru probarea activității infracționale a celor trei tineri, polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni, Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza orașului Murgeni. Au fost descoperite mai multe bunuri provenite din comiterea infracțiunilor de furt, care au fost restituite părților vătămate.

A. Emilian, A. Florin și M. Cosmin au fost reținuți pentru 24 ore, iar ulterior au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a dispus fată de cei trei tineri măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

Pentru asigurarea unei protecții optime a firmei, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă instalarea unui sistem de alarmă contra efracției. Dacă firma deține spații de depozitare exterioare este necesar un sistem de protecție perimetrală. Montați un sistem de supraveghere și înregistrare video, instalați un sistem de restricționare și control al accesului și conectați sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare. De asemenea montați uși și ferestre care să dispună de sisteme de închidere de înaltă siguranță, iar dacă optați pentru grilaje și uși metalice, acestea trebuie confecționate din materiale rezistente la acțiuni mecanice și termice. Asigurați suplimentar camerele pentru depozitarea valorilor și un sistem de iluminare cu senzori de perimetru care se activează de câte ori se apropie cineva de magazin este util pentru detectarea mai ușor a persoanelor rău intenționate. Nu lăsați pe timpul nopții, în magazine sau sedii de firmă, sume mari de bani. Nu amplasați casele de bani destinate depozitării monetare în camera unde se lucrează cu publicul. Nu lăsați ferestrele deschise/întredeschise când părăsiți sediul societății și instruiți-vă personalul să adopte o politică de securitate a firmei și să știe cum să reacționeze în situații de acest gen. Când constatați că s-a comis un furt sesizați imediat Poliția fără a distruge posibilele urme lăsate de infractori! (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: