Home » Justitie » Toate posturile de ofițeri scoase la concurs la Poliția Vaslui au fost ocupate

Toate posturile de ofițeri scoase la concurs la Poliția Vaslui au fost ocupate

Toate posturile de ofițeri scoase la concurs de Poliția Județeană Vaslui, cu excepția celui de la Resurse Umane pe motiv că niciun candidat nu a îndeplinit condițiile de înscriere, au fost ocupate în urma testelor susținute de cei 165 de agenți înscriși la examen.

Poliția Județeană Vaslui și-a mărit numărul de ofițeri după concursul organizat la sfârșitul săptămânii. Astfel, 15 agenți vor avea trese înguste pe umăr și salarii mai mari, după ce au reușit să fie cei mai buni la testarea dată de șefii lor. Practic, toate posturile de ofițeri pentru care s-a ținut concursul efectiv s-au ocupat, mai puțin cel de la Resurse Umane, unde niciun candidat nu a îndeplinit nici măcar condițiile de înscriere.

„Cele 15 posturi de ofițeri au fost ocupate cu personal din sursă internă. Rezultatele obținute au fost foarte bune, în condițiile în care nouă posturi s-au ocupat de către candidați care au obținut note cuprinse între 9.10 și 9.85”, a declarat responsabilul mass-media a Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Postul de ofițer din cadrul Serviciului Cabinet, în care funcționează și biroul de presă al Inspectoratului de Poliției, a fost ocupat de Alina Tonică, aflată în prezent în concediu de creștere a copilului. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: