Home » Politic » Speriați că PNL-ul le „suflă în ceafă”, șefii PSD Vaslui au trecut la șantaj, anunță senatorul Dan Marian.

Speriați că PNL-ul le „suflă în ceafă”, șefii PSD Vaslui au trecut la șantaj, anunță senatorul Dan Marian.

de Marian MOCANU

Un sondaj de opinie realizat chiar de PSD arată că, la nivelul județului Vaslui, județ „roșu” până acum, Partidul Național Liberal este doar la câteva procente distanță, cu șanse mari de a-și adjudeca alegerile locale. În consecință, conducerea PSD a județului a început o campanie de șantaj și intimidare la adresa candidaților liberali, a anunțat senatorul Dan Marian, președintele Organizației Județene PNL Vaslui.

În cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, la sediul Organizației Județene PNL Vaslui, senatorul Dan Marian, președintele organizației, a făcut public un sondaj de opinie realizat de PSD referitor la intenția de vot a electoratului la alegerile locale din iunie.

IF

IF

Conform datelor prezentate, doar 30,11% din alegători ar vota pentru candidații acestui partid la alegerile locale de pe 5 iunie, în timp ce în favoarea PNL, electoratul s-a îndrepta în proporție de 32,46%.

„În aceste condiții, speriați să nu se repete situația de la alegerile prezidențiale din 2014, când candidatul PNL a câștigat, împotriva oricăror calcule ale PSD-iștilor, conducerea județului și oamenii acestui partid aflați la șefia instituțiilor deconcentrate au început deja o campanie de amenințare, șantaj și trafic de influență la adresa candidaților liberali. Acest lucru trebuie să înceteze, vrem o campanie electorală civilizată, în care electoratul să fie liber să aleagă ceea ce crede că e mai bun pentru comunitate, și nu pentru cei care, de mai bine de 20 de ani, conduc acest județ spre sărăcie și lipsă de respect pentru cetățeanul de rând. Adrian Solomon, care înainte se bătea cu prim miniștrii României, i-au cedat nervii și a trecut la amenințări la adresa liceencei Andra Pălmaciu, tânăra care a devoalat mafia transportului în comun din Bârlad. Solomon, candidat din partea PSD la Primăria Bârlad, știe că va pierde alegerile și din această cauză a devenit extrem de nervos. La Vaslui, președintele Dumitru Buzatu l-a <sechestrat> pe primarul Vasile Pavăl și, de fiecare dată când acesta are o altă opinie, intervine și-i face <bau-bau>, pentru a-l readuce la ordine. Cel mai clar exemplu este alocarea, la ordinele lui Buzatu, a sumei de 700.000 lei din bugetul primăriei către echipa de handbal HC Vaslui. Ar trebui ca primarul Pavăl să iasă în public și să se delimiteze de acțiunile lui Buzatu și ale PSD-ului”, a spus senatorul liberal.

Dan Marian susține că și și asupra altor candidați, în special primari sau consilieri locali liberali în funcție, PSD face presiuni pentru ca aceștia fie să „schimbe” tabăra, fie să piardă deliberat alegerile.

„Tuturor candidaților noștri le-am spus ca, în cazul în care sunt șantajați, să facă plângere scrisă către DNA! Nu mai putem tolera politica partidului care se crede pe veci la conducerea județului Vaslui. În peste 20 de ani de administrație pesedistă a acestui județ, liderii lor au făcut totul pentru ei, dar nimic pentru vasluieni. O spun chiar sondajele lor de opinie: în județul Vaslui se produce o schimbare în intenția de vot. Oamenii s-au săturat de sărăcie și au nevoie de speranță!”, a concluzionat senatorul Dan Marian.

About Tehno Redactor

One comment

  1. le sufla pnl-ul, era sa spun eu acum unde :)))

%d blogeri au apreciat: