Google+
Home » National » Fratia plagiatorilor, succes major in Parlament: Coordonatorii de doctorate plagiate scapa de sanctiunile dure gratie votului unanim al deputatilor/ Secretar de stat in ministerul educatiei: “Vazand cum arata acum ordonanta de urgenta, munca noastra pare in zadar”

Fratia plagiatorilor, succes major in Parlament: Coordonatorii de doctorate plagiate scapa de sanctiunile dure gratie votului unanim al deputatilor/ Secretar de stat in ministerul educatiei: “Vazand cum arata acum ordonanta de urgenta, munca noastra pare in zadar”

Coordonatorii de doctorate plagiate nu vor mai risca sa li se retraga titlul didactic universitar sau retrogradarea, sa fie dati afara din conducerea universitatii sau sa aiba contractul de munca desfacut, potrivit unor modificari aduse la Legea educatiei nationale care au fost votate miercuri de deputati. Proiectul urmeaza sa ajunga in dezbatere la Senat, care este camera decizionala in acest caz. Modificarea legislativa a trecut de Camera Deputatilor cu 216 voturi pentru si nici unul impotriva.

Mai exact, comisia de invatamant din Camera Deputatilor a modificat Legea educatiei nationale prin mai multe amendamente aduse unei legi de aprobare a unei ordonante de urgenta a ministrului Adrian Curaj. Este vorba de OUG nr. 4/2016, care stabilea ca “diploma de doctor inceteaza sa mai produca efecte juridice, din momentul comunicarii dispozitiei de retragere a titlului” si care stabilea  abrogarea a doua alineate dintr-un articol din Legea educatiei nationale, pentru ca prevederile se regasesc la un alt articol.
Vezi aici raportul de admitere care contine amendamentele
Insa comisia de invatamant din Camera Deputatilor a profitat de aceste modificari si, printr-un amendament votat in raportul de admitere la proiectul de lege de aprobare a ordonantei, a eliminat alte trei sanctiuni pe care le risca cei care coordoneaza doctorate plagiate.

Ce prevede art. 324, modificat:

“Pentru abaterile de la buna conduita in cercetare-dezvoltare ale personalului din cadrul institutiilor de invatamant superior, constatate si dovedite, Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii stabileste aplicarea uneia sau mai multora din urmatoarele sanctiuni:

c) retragerea calitatii de conducator de doctorat (este prevazuta deja de art. 170, alin (1) – n.r.) sau a atestatului de abilitare;
d) retragerea titlului de doctor; (este prevazuta de art. 170 alin (1) – n.r.)

e) retragerea titlului didactic universitare sau a gradului de cercetare ori retrogradarea;
f) destituirea din functia de conducere din institutia de invatamant superior;
g) desfacerea disciplinara a contractului de munca;


Toate aceste cinci alineate au fost abrogate.

Ramane doar alin (h), care prevede “interzicerea, pentru o perioada determinata, a accesului la finantarea din fonduri publice destinata cercetarii-dezvoltarii.”

UPDATE 2 Sorin Cimpeanu, presedintele Consiliului National al Rectorilor si fostul ministru al Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca nu sustine eliminarea sanctiunilor din lege si Consiliul National al Rectorilor va solicita ca acestea sa fie introduse cand proiectul va fi dezbatut in comisia de invatamant din Senat.

“Nu sustinem disparitia sanctiunilor. Daca ele exista prin corelarea legilor (ordonanta poate ramane asa – n.r.) , daca nu, vom sustine introducerea clara a sanctiunilor in proiectul de lege la nivelul comisiei de invatamant din Senat. In textul final trebuie sa existe partea de sanctiuni care sa acopere intreg spectrul eventualelor neglijente in procesul de acordare a titllui de doctor. CNADTCU trebuie sa aiba rol de instanta de apel si control, iar in cazul in care se constata neconformitati din perspectiva standardelor de calitate sau etica, aceasta constatarea trebuie sa fie in mod firesc urmata de sanctiuni – la nivelul doctorandului, conductorului sau scolii doctorale respectiv universitati,” a declarat Campeanu pentru Hotnews.ro.

Potrivit relatarii sale, in sedinta comisiei de invatamant, la momentul in care s-a ajuns la modifiarea articolului 324, cineva a afirmata ca, “pentru corelare legislativa, daca se elimina c) si d), trebuie eliminate si e), f) si g)”.

UPDATE Secretarul de stat in ministerul Educatiei Gigel Paraschiv, care a luat parte la sedinta comisiei, a declarat pentru HotNews.ro ca propunerile nu au venit de la minister, ci a sustinut ca ordonanta trebuie sa ramana exact in forma in care a fost data de guvern.

“Dupa ce mi s-a dat cuvantul, am spus ca pozitia ministerului este ca OUG sa ramana in forma in care guvernul a adoptat-o si am motivat de ce a fost necesara. Aceste propuneri de modificare nu au plecat de la minister”, a declarat Paraschiv.

“Totul a fost gandit pe baza ordonantei 4. Daca ramane in forma actuala (cu modificarile – n.r.), inseamna ca toata munca noastra de pana acum este in zadar,” intrucat se bazeaza pe alta gandire si nu se mai tine cont de actele normative date de guvern privind CNADTCU.

Declaratia lui Paraschiv se refera la faptul ca in comisie au fost aduse mai multe modificari, pe langa cele referitoare la sanctiuni, la textul ordonantei.

Una dintre modificari se refera la includerea lucrarilor de licenta si de masterat alaturi de cea de doctorat, astfel: “Certificatele si diplomele de licenta, de master si/sau de doctor inceteaza sa mai produca efecte juridice, din momentul comunicarii dispozitiei de retragere a acestora.”

Pe de alta parte, nu este clar care vor fi efectele acestei modificari suplimentare ale articolului 324 si daca vor fi si unele juridice.

Paraschiv a declarat ca nu stie cine a propus modificarile care au fost votate in comisie.

***
Potrivit procesului verbal al sedintei comisiei din 22 martie, citat de PressOne, la sedinta au fost prezenti fostul ministru al Educatiei Sorin Cimpeanu, invitat la discutii in calitate de presedinte al Consiliului National al Rectorilor, si senatorul PSD Mihnea Costoiu, fost ministru delegat pentru Cercetare in guvernul Victor Ponta si rectorul Universitatii Politehnica.
“Domnul Sorin Cimpeanu, presedintele Consiliului National al Rectorilor, a sustinut adoptarea proiectului de lege si a prezentat o serie de propuneri de modificare a unor articole. Domnul senator Mihnea Costoiu a sustinut adoptarea Ordonantei in forma propusa de Guvern, cu propunerile prezentate de domnul presedinte Sorin Cimpeanu. In urma dezbaterilor, Comisia a hotarat, cu 14 voturi pentru si 1 abtinere (a lui Radu Zlati, PNL – n.r.), adoptarea cu amendamente a proiectului de lege,” se arata in procesul verbal.

Deputatul PNL Radu Zlati, singurul membru al Comisiei care s-a abtinut la acea sedinta, a explicat pentru PressOne ca ca nu a fost de acord nici cu proiectul initial, nici cu textul modificat.

“Ministerul Educatiei a vrut sa rezolve aceasta problema, a plagiatului care infesteaza domeniul educatiei, cu mana universitatilor. Pai, ma intreb: daca un coordonator de doctorat din universitate nu vede ca peste 30% din lucrarea pe care o coordoneaza e plagiat, de ce isi mai pastreaza abilitarea? Efectul acestei legi este ca plagiatorilor li se poate retrage titlul, dar cei care sustin plagiatul nu sunt sanctionati”, a declarat Zlati, care a afirmat ca modificarile se explica prin faptul ca rectorii nu vor sa fie pusi in situatia de a-si penaliza propriii colegi.

Contactat de HotNews.ro, Zlati a precizat ca modificarile aduse legii au fost propuse de ministerul Educatiei, reprezentat in comisie de un secretar de stat, si ele au fost asumate, potrivit tehnicii legislative, de comisie, in ansamblu. La final, Cimpeanu si Costoiu au luat cuvantul pentru a declara ca sunt de acord cu propunerile facute de minister, a relatat Zlati.

El este insa contrazis de secretarul de stat Gigel Paraschiv (vezi declaratiile de mai sus).

Sursa; hotnews.ro

Last updated by at .

Comments

comments

About Mihai Vasile