Google+
Home » Administratie » Pregătirile pentru alegerile locale din iunie, în grafic

Pregătirile pentru alegerile locale din iunie, în grafic

de Marian MOCANU

Alegerile locale, care se vor desfășura pe data de 5 iunie, au intrat deja în linie dreaptă. De luni, cei care aspiră la un post de primar sau consilier local ori județean își pot depune candidaturile la Birourile Electorale de Circumscripție, până pe 26 aprilie. Prin tragere la sorți au fost desemnați președinții Birourilor Electorale de Circumscripție și a Biroului Electoral Județean. Acesta din urmă va fi condus de președinta Tribunalului Vaslui, judecătoarea Diana Elena Sârghi.

Mai este relativ puțin timp până la alegerile locale, programate a se desfășura în premieră într-un singur tur de scrutin, pe data de 5 iunie. Începând de luni, 11 aprilie, a început depunerea candidaturilor pentru funcțiile de primar și consilieri locali sau județeni. Aceștia au timp până cel mai târziu pe 26 aprilie, ora 24.00, să depună, la Birourile Electorale de Circumscripție, dosarele complete care trebuie să cuprindă lista de candidați sau propunerea de candidatură, însoțită de copii a actelor de identitate a candidaților, declarațiile de acceptare a candidaturii, declarațiile de avere și cele de interese, precum și o declarație pe proprie răspundere că nu au fost colaboratori ai fostei Securități. În plus, partidele și formațiunile politice trebuie să mai depună listele de susținători. Candidații se pot retrage din cursă până cel târziu 5 mai, data rămânerii definitive a candidaturilor.

La sfârșitul lunii martie, prin ordin al Prefectului Județului Vaslui, s-au stabilit și numerotat cele 86 de circumscripții electorale din județul Vaslui, precum și numărul consilierilor locali din fiecare circumscripție, și a consilierilor județeni. Totodată, s-a stabilit sediul Biroului Electoral Județean, la etajul II al Casei de Cultură „Constantin Tănase” din Vaslui. Prin tragere la sorți, vineri 8 aprilie, s-au desemnat președinții Birourilor Electorale de Circumscripție și al Biroului Electoral Județean. Dat fiind faptul că numărul circumscripțiilor din județ este mult mai mare ca numărul total de judecători și procurori care activează la instanțele vasluiene, s-a apelat și la juriști ai unor instituții din subordinea Consiliului Județean.

Conducerea Biroului Electoral Județean va fi asigurată de judecătoarea Diana Elena Sârghi, președinta Tribunalului Vaslui, ajutată de judecătoarea Iolanda Mihaela Pascaru.

În ceea ce privește modalitatea de desfășurare a alegerilor, se așteaptă răspunsul instanțelor de judecată privind plângerea formulată de Partidul Național Liberal cu privire la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, așa cum este stipulat în acest moment. Dealtfel, liberalii sunt siguri că vor câștiga în instanță ca alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin, ceea ce ar da mai multe șanse candidaților care nu sunt primari în funcție.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: