Home » Administratie » Spitalul „Elena Beldiman” cere sprijinul Primăriei pentru repararea acoperișului secției Pneumologie

Spitalul „Elena Beldiman” cere sprijinul Primăriei pentru repararea acoperișului secției Pneumologie

Pentru că apa a început să se infiltreze în unele locuri este nevoie urgentă de reparații la acoperișul secției Pneumologie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad. Spitalul va trebui să realizeze aceste lucrări, urmând ca apoi să fie decontate de primărie.

Lucrările de modernizare și reabilitare a Sanatoriului TBC, cum este cunoscut, fac parte din planul de activitate din acest an al Spitalului „Elena Beldiman”. Reprezentanții spitalului au declarat că nu ultimul control făcut de inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică Botoșani a determinat luarea acestor decizii, aceste fiind luate de mai multă vreme, ca urmare a necesității îndeplinirii unui plan de conformare stabilit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui în legătură cu clădirea în care funcționează secția Pneumologie. Planul trebuie îndeplinit până la sfârșitul anului. Printre prioritățile legate de investiții în acel corp al spitalului se numără și înlocuirea linoleumului, a geamurilor și refacerea fațadei. La această oră, la secția de Psihiatrie se realizează lucrări de modernizare și zugrăvire.

Primăria a prins în bugetul din acest an 1.500.000 de lei, cu 300.000 de lei mai mult decât anul trecut, bani cu care spitalul va trebui să se descurce la capitolul reparații și investiții. Anul acesta, unitatea spitalicească are de rezolvat o serie de lucrări de investiții importante, care nu mai pot aștepta.

Ultima factură depusă de spital la Primărie este de 50.000 de lei și reprezintă contravaloarea materialelor de construcție, precum și a lucrărilor de modernizare și extindere a Compartimentului de Primire Urgențe. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. Ce să le fac dacă ăsta este un subiect pe care îl cunosc foarte bine. Or fi vrând ei să creeze un subiect „de bine” pentru „minunata” administrație PSD-istă, dar dacă tăceau filozofi rămâneau. S-au devoalat astfel grave carențe de administrare și management ale spitalului, care s-au perpetuat neadmis de mult (mai mult de șase ani), cu impact asupra pacienților, privind accesul la serviciile spitalicești și condițiile în care acestea sunt oferite.

    Astfel, reabilitarea acestei clădiri a început în timpul mandatului meu, când reprezentând Ministerul Sănătății la administrarea spitalului, am atras fonduri de la acesta pentru reparația clădirii. Am primit asfel 800000 lei cu care am reparat 1/2 din etajul superior (zona laboratorului de sănătate mintală) și unele facilități, printre care și zona de acoperiș aferent. Am înțeles că nici la această dată nu au fost mutați bolnavii în acea zonă, neexistând niciun impediment pentru acest lucru. La acea perioadă (2007 – 2010) purtam discuții interminabile cu Primarul și Primăria în vederea implicării în reparația mai de amploare a acestei clădiri. Și-a ales el atunci ca subiect reparația (refacerea) totală a acoperișului. Avea el niște „competențe” în acest sens. Ei uite, că nici după șase ani, domnii din CL și Primărie nu au bătut niciun cui la reabilitarea acestei clădirii. Și vin astăzi cu marea promisiune (electorală) că vor repara acoperișul. O mai exista firma aia care trebuia să o facă? Din câte știu, nu mai are stăpân.

    Se vede treaba că d-lor nici măcar nu posedă o imaginație mai bogată în sensul de a spune minciunile în mod original. Repetă ca un papagal ceea ce, se pare, au pe creier, sau ce au ca interes. Iar se „apucă” de reparat acoperișul ! O fi nevoie, nu zic nu. Dar de ce ați așteptat șase ani? Tot despre asta discutam și în 2010.

    Domnilor, dovediți că aveți viziune și apucați-vă de o treabă sistematică. Reorganizați circuitele, asigurați accesul bolnavilor la utilități corespunzătoare, dimensionați corect saloanele și numărul de paturi aferent. Puneți burlane la clădire că toată apa pluvială se scurge pe pereți și îi distruge. Aduceți echipamentul de radiologie necesar bolnavilor în această clădire și nu-i mai plimbați prin oraș cu microbuzul până la spitalul mare. Medicii de la pneumologie au competențe de radiologie pulmonară. De ce nu le asigurați echipamentul necesar? De ce „beau apă” câteva echipamente în spitalul mare și nu sunt folosite deloc? Nu vrea cineva să piardă controlul?

    Și câte și mai câte… N-ați vrut să faceți nimic pentru unitatea asta spitalicească și acum vă lăudați că „v-ați pus în plan”? Cred că vreți să se ajungă la concluzia logică că trebuie să vină altcineva să o facă (o firmă privată), pentru că administrația publică nu are potențial. Dar cine o fi fraier să creadă că o structură privată poate suplini rolul social al administrației locale ? Sau doriți ca întâi să dați „crema” cui trebuie și apoi să lăsați plocon administrației locale doar obligația socială?! Domnilor, dacă nu faceți bani și din servicii medicale, niciodată administrația locală nu va putea susține tot efortul social. Această viziune de rapt social, exact pe dos de cum ar trebui să gândească on partid social, va distruge și ultima brumă de act medical competent care se face la Bârlad. Trebuie să vină unul cu gândire liberală să vă spună că sunteți iresponsabili prin acțiunile (inacțiunile) dvs. „sociale”?!

    Concluzia? O nouă gogoașă electorală este descrisă în articolul de mai sus! O promiteți de șase ani încoace. Cine credeți că o mai poate înghiți acum?!

    Semnat,
    Candidat independent pentru funcția de primar al Bârladului,
    Dionisie Lefter

%d blogeri au apreciat: