Home » National » Ana Costea explică de ce a demisionat: Membrii Guvernului nu au menționat marți că OUG salarizării va fi retrasă

Ana Costea explică de ce a demisionat: Membrii Guvernului nu au menționat marți că OUG salarizării va fi retrasă

Ministrul demisionar al Muncii, Ana Costea, explică că împreună cu echipa a elaborat cel puțin zece variante ale legii salarizării, obiectivele acestora variind mult în funcție de cifrele avansate de Finanțe, iar colegii din Guvern nu i-au comunicat marți că OUG nu va intra pe ordinea de zi. 

”Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că nu înțelege de ce ministrul Ana-Claudia Costea a amenințat cu demisia pentru retragerea ordonanței, în condițiile în care știa de luni că ordonanța nu va intra în ședința de guvern de miercuri. Ministrul Muncii își asumă problema de comunicare, dar precizează totuși că nici vicepremierul, nici secretarul general al guvernului, nici ceilalți trei miniștri prezenți marți la întâlnirea Consiliului Național Tripartit, probabil, nu au știut acest lucru, pentru că nimeni nu a menționat nimic în cadrul ședinței. În final, ministrul Muncii a obținut, cu prețul depunerii mandatului, renunțarea la asumarea de către guvern a proiectului de ordonanță de urgență privind salarizarea. În aceste condiții doamna Ana Claudia Costea își exprimă speranța că depunerea mandatului de ministru al Muncii va determina Guvernul să considere o prioritate elaborarea unui legislații nediscriminatorii și corecte în domeniul salarizării”, este mesajul fostului Anei Costea către foștii colegi, dat publicității joi seara prin intermediul unui comunicat de presă.

Ea explică faptul că ministerul Muncii a respectat termenul de 10 februarie 2016 fixat de Guvern – în condițiile în care acesta era inițial octombrie 2016 – cu prețul unor eforturi care au însemnat că la minister au avut loc în unele zile și patru întâlniri pe această temă, iar în alte zile ministrul Muncii și specialiștii din minister au lucrat până la 5 dimineața.

”Pe 10 februarie Ministerul Muncii avea finalizat proiectul legii salarizării cu un impact financiar de 31,5 miliarde lei net, pe o perioadă de 4 ani. Nu a fost acceptată această variantă, iar condițiile inițiale de aplicare a legii s-au schimbat mereu. În total Ministerul Muncii a elaborat cel puțin zece variante ale legii salarizării, obiectivele acestora variind mult în funcție de cifrele avansate de ministerul de Finanțe. În final s-a ajuns la concluzia că, deocamdată, nu există fonduri suficiente pentru eliminarea simultană a disfuncționalităților dintre instituții, cât și din cadrul instituțiilor. S-a ales, pentru acest an, varianta unei ordonanțe de urgență care trebuia să ușureze aplicarea unei viitoare legi a salarizării”, se arată în același comunicat.

”S-a spus că această ordonanță a fost elaborată de Ministerul de Finanțe și de Ministerul Muncii. Sunt necesare mai multe amănunte. Ministerul de Finanțe a comunicat Ministerului Muncii suma disponibilă pentru aplicarea acestei ordonanțe, respectiv 1,5 miliarde lei net, iar Ministerul Muncii a început elaborarea proiectului. S-a ajuns repede la concluzia că această ordonanță poate să elimine parțial doar disfuncționalitățile din cadrul unor instituții, nu dintre instituții. Ordonanța prevedea creșteri salariale doar pentru cei cu venituri mici, din partea de jos a grilei. De asemenea, s-a impus că raportul dintre salariul minim și cel maxim să fie stabilit la 1/12. Ordonanța prezenta unele riscuri legislative în aplicare, lucru pus în evidență de ministrul Muncii cât și de partenerii sociali la întâlnirea Consiliului Național Tripartit. Pentru că a considerat că dezavantajele aplicării acestei ordonanțe sunt mult mai mari decât avantajele aplicării ei, ministrul Muncii a decis să își asume în fața partenerilor sociali renunțarea la acest proiect de act legislativ”, mai explică fostul ministru.

Ministrul Munciii Ana Costea și-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloș i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere președintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul.

Guvernul a anunțat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor.Discuțiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, „cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu amenințările privind demisia, fără a primi un răspuns clar. Totodată, Dan Suciu a explicat că premierul a anunțat-o pe Ana Costea încă de luni că ordonanța de urgență privind creșterile salariale nu va intra miercuri în discuția Guvernului. De aceea, premierul a întrebat-o de ce a amenințat că demisionează dacă actul normativ va intra în Guvern, dar Dacian Cioloș nu a primit vreun răspuns lămuritor de la Ana Costea.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: