Google+
Home » Invatamant » Ca să stea mai mult la școală, elevilor li s-ar putea asigura o masă caldă

Ca să stea mai mult la școală, elevilor li s-ar putea asigura o masă caldă

de Marian MOCANU

Un proiect pilot, care ar putea fi implementat de Ministerul Învățământului din următorul an școlar, propune, pentru creșterea numărului de ore petrecute de elevi la școală, să li se acorde o masă caldă pe zi. Unii dintre părinții elevilor sunt încântați de acestă idee, însă prea puține instituții de învățământ vasluiene au facilitățile necesare în acest sens.

În județul Vaslui, unitățile școlare care mai dispun de cantine școlare funcționale pot fi numărate pe degetele de la o mână. Singurele care mai dispun de cantine sunt liceele care mai au cămine-internat, cum este cazul Grupului Școlar Industrial „Ștefan Procopiu” și a Liceului Tehnologic „Ion Mincu”, din Vaslui, Ăcoala Profesională și Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad, sau Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir”, din Huși.

De la revoluție, o parte din internate, cu cantinele aferente, au fost desființate. Este cazul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, a cărui internat este ocupat în mare parte acum de Inspectoratul Școlar Județean, iar în fosta cantină funcționează Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui.

În aceste condiții, noul proiect pilot ce se dorește implementat în viitorul an școlar, de asigurare a unei mese calde zilnice elevilor, nici nu prea ar avea unde fi implementat în județul Vaslui.

Adrian Curaj, ministrul Învățământului, a declarat recent, la un post național de televiziune, că dorește ca elevii să petreacă mai mult timp la școală, iar acasă să aibă mai puține teme de făcut. Pentru aceasta, ar trebui ca elevilor să li se ofere zilnic o masă caldă, așa cum se întâmplă în țările civilizate. Conform declarației ministrului, efortul bugetar ar fi de 8 – 10 lei/zi, de copil, adică cam tot atât cât costă mâncarea unui bolnav internat în spital, și doar un sfert cât este norma de hrană acordată militarilor, polițiștilor, inclusiv locali, sau deținuților din penitenciare.

Unii dintre părinți se arată încântați de ideea ca copiii lor să aibă parte de o masă caldă zilnică.

„Am băiatul la liceu, are câte șase ore în fiecare zi, la care se adaugă activități extrașcolare. Sunt zile când la școală stă și câte opt – nouă ore, plus drumul dus întors. Aș prefera să mănânce o masă bine gătită, decât să-și cumpere din banii de buzunar cine știe ce snacksuri sau mâncare nesănătoasă”, este de părere mama unui elev vasluian.

„Copiii sunt în perioada de creștere, când le trebuie mâncare sănătoasă, altfel, de multe ori, nici la ore nu se pot concentra. De multe ori, refuză și pachetul pregătit pe acasă, pe motiv că ceilalți colegi cumpără câte ceva în drum spre școală sau de la chioșcul din apropiere. Dacă ar avea asigurată o masă caldă, pe lângă faptul că e benefic pentru sănătatea lor, ar fi și un factor social, să ia masa împreună cu colegii, așa cum se întâmplă la clasele mici, cu programul <Cornul și laptele>”, spune un alt parinte.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: