Home » Administratie » 25 de lei kilogramul de carne de miel în carcasă pe piața din Vaslui

25 de lei kilogramul de carne de miel în carcasă pe piața din Vaslui

Un kilogram de miel în carcasă se vinde cu 25 de lei la singurul comerciant din municipiul Vaslui care a scos până acum la vânzare la tarabă pe piață astfel de carne, cu mai puțin de două săptămâni de sărbătorile de Paști.

Prețul cărnii de miel este piperat, chiar de trufanda, în piețele din Vaslui. De fapt, singurul comerciant care a scos până acum la tarabă astfel de carne și doar în carcasă se află în Piața Traian. Acesta este și motivul pentru care, probabil, își permite să ceară 25 de lei kilogramul, ceea ce face ca un miel întreg să coste peste 200 de lei. Însă, reprezentanții Asociațiilor Crescătorilor de Ovine susțin că prețul va mai scădea în săptămâna premergătoare Paștelui, până la 20-22 de lei kilogramul atunci când vor apărea mai mulți comercianți pe piață. În aceste condiții, costul cărnii de miel s-ar apropia de cel de anul trecut, atunci când a fost 20 de lei kilogramul.

În schimb, prețul ouălor a scăzut în ultimele săptămâni, pe perioada postului Paștelui, cu aproximativ 30 la sută. Astfel, costul acestora este de 0,31 de lei cele medii, 0,34 lei mărimea L și 0,37 lei cele XL. Verdețurile, în funcție de mărimea legăturii, se vând, în general, cu un leu, la fel ca și ridichile, însă există și salată la doi lei bucata. Ridichile roșii se vând și la kilogram, costul variind între 3 și 5 lei, în funcție de calitate.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: