Home » Justitie » Declararea ca neconstituționale interceptările realizate de SRI pentru DNA – bucuria șpăgarilor

Declararea ca neconstituționale interceptările realizate de SRI pentru DNA – bucuria șpăgarilor

Tot mai multe persoane acuzate de luare de mită sau primire de foloase necuvenite trimise în judecată de procurorii DNA vor să scape de acuzații invocând celebra Decizie 51/2016 a Curții Constituționale a României. Este vorba de decizia prin care s-au declarat neconstituționale interceptările realizate de Serviciul Român de Informații în dosarele instrumentate de procurorii Ministerului Public. Contrabandiștii de țigări moldoveni, printre care se află și doi ofițeri de la conducerea SPF Leova, dar și un polițist de forntieră de la Vama Albița, Valentin Badiu, informatorul grupării, au cerut judecătorilor Curții de Apel Iași eliminarea acelor înregistrări făcute cu suportul tehmic al SRI. La rândul lor, apărătorii doctorițelor șpăgare Doina Andrei și Simona Botez au cerut vineri, 15 aprilie, același lucru pentru interceptările telefonice aflate la dosar. În ambele cazuri, procurorii s-au opus solicitărilor, ca fiind inadmisibile din cauza tardivității cu care au fost făcute.

La începutul acestui an, o decizie, nr. 51/2016, a Curții Constituționale, a declarat ca fiind neconstituționale interceptările realizate de Serviciul Român de Informații în dosarele instrumentate de procurorii Ministerului Public. Cu toate că, cel puțin teoretic, această decizie nu se poate aplica în dosarele instrumentate anterior, tot mai mulți acuzați sau chiar condamnați de luare de mită sau primire de foloase necuvenite, vor să scape de pedeapsă eliminând cele mai importante probe aflate la dosar: înregistrările telefonice sau ambientale realizate cu suportul SRI. Este cazul unei grupări de contrabandiști de țigări destructurată de procurorii DNA la începutul lunii mai 2014, și care, condamnați în primă instanță, au contestat, la Curtea de Apel Iași, pedepsele primite. Din grupare făceau parte ofițerul Ivan Musteață, șeful Punctului de Trecere a Frontierei Leova, și subalternul acestuia, Iurie Volceanov, care au fost condamnați la câte șapte ani de închisoare, Valentin Badiu, ofițer în cadrul Sectorului de Frontieră Huși, care dădea informații cu privire la posibilele controale pe frontieră, condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, precum și Veaceslav Mereuță și Igor Lisnic, condamnați la patru, respectiv cinci ani de închisoare pentru constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă, respectiv dare de mită. Trebuie spus că pentru a fi siguri că pot strecura ilegal peste graniță, folosind bărci pneumatice, cantități importante de țigări, membrii grupării au încercat să-l racoleze și pe Ionel Lascu, șeful Punctului de Frontieră Berezeni. Ofițerul român a refuzat să fie cumpărat și și-a informat imediat superiorii cu privire la acest fapt, ulterior colaborând cu procurorii DNA pentru destructurarea rețelei de contrabandiști. După ce mai multe transporturi de țigări au fost oprite pe drum de polițiști, Igor Lisnic, capul rețelei, care fusese informat de Badiu cu privire la denunțul făcut de Lascu, se pregătea să se răzbune, moment în care s-a trecut la arestarea membrilor grupării. Apărătorii inculpaților, care au contestat pedepsele primite, au cerut judecătorilor Curții de Apel Iași scoaterea din dosar a interceptărilor telefonice și ambientale, probele cele mai acuzatoare la adresa lor. Instanța a cerut DNA – Structura Teritorială Iași, precizări cu privire la cine a pus în executare mandatul de supraveghere tehnică, răspuns care trebuie dat până la următorul termen de judecată, respectiv 26 aprilie.

Doctorițele ginecoloage acuzate de luare de mită și alte fapte de natură penală, Doina Andrei și Simona Botez, contestă și ele înregistrările telefonice din dosarul aflat pe masa judecătorilor Tribunalului Vaslui. Apărătorii celor două au cerut în ședința de vineri, 15 aprilie, eliminarea respectivelor înregistrări pe motiv se lovesc de nulitate deoarece ar fi fost realizate folosindu-se suportul tehnic al Serviciului Român de Informații. La rândul lor, procurorii au cerut instanței să respingă cererea, ca fiind inadmisibilă din cauza tardivității cu care a fost făcută această solicitare.

„Ne aflăm în fața unei nulități relative, iar termenul invocării excluderii probelor, respectiv procedura camerei preliminare, a fost depășit”, au invocat procurorii. Cererea făcută de apărătorii doctorițelor șpăgare, de excludere de la dosar a înregistrărilor, va fi discutată la următorul termen de judecată, programat pentru data de 6 mai.

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: