Google+
Home » Justitie » Proxenetul din Tanacu, nemulțumit de condițiile din închisoare

Proxenetul din Tanacu, nemulțumit de condițiile din închisoare

de Marian MOCANU

Condamnat la trei ani și trei luni de închisoare pentru că a obligat patru tinere, dintre care două minore, să se prostitueze în țară și în Grecia, Ionuț Dăriescu este nemulțumit de condițiile de detenție. Pentru a doua oară, acesta a făcut o plângere la Judecătoria Vaslui pentru că nu i se acordă confortul conform normelor în vigoare. Prima dată, în septembrie 2015, cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată. Penitenciarul Vaslui, unul dintre cele mai moderne din țară, are un grad de ocupare de peste 100%.

Mulți deținuți care-și ispășesc pedepsele privative de libertate în Penitenciarul Vaslui fac plângeri în instanță pentru că, în opinia lor, nu au condiții de detenție „ca la carte”. Alții, fac același lucru, invocând articolul 104 din Legea 254/2013 doar pentru a mai vedea soarele libertății, fie și pe scurtul drum până la Judecătoria Vaslui.

Este și cazul lui Ionuț Dăriescu, proxenetul din Tanacu, condamnat la trei ani și trei luni de închisoare pentru trafic de minori și care, pentru a doua oară de la condamnarea sa, a făcut plângere în instanță pentru că nu i se respectă suprafața minimă de patru metri pătrați la care orice deținut are dreptul, conform legii.

Arestat la începutul anului trecut, Dăriescu a fost judecat pentru că a forțat patru eleve de liceu, dintre care două minore, să se prostitueze. Proxenetul le recomanda diverși clienți, iar fetele trebuiau să întrețină relații sexuale contracost, urmând ca banii primiți să ajungă la „pește”. Pentru că în județul Vaslui sumele primite de la clienți nu erau suficient de mari încât să-l mulțumească, individul le-a dus pe fete în Grecia, tot cu gândul de a le obliga să se prostitueze. Ca să le convingă, Dăriescu le-a spus că le-a găsit joburi ca menajere la un hotel. Odată ajunse acolo, le-a sechestrat și le-a snopit în bătaie pentru a le obliga să se culce cu cine le cerea el. Individul mai avea o condamnare anterioară, de opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru înșelăciune, abuz de încredere și furt calificat. Acum, din închisoare face diverse plângeri, luând exemplul altor colegi de celulă, reclamagii de profesie. Culmea este că Penitenciarul Vaslui, renovat de curând, oferă unele dintre cele mai bune condiții de cazare „oaspeților” săi. La fel ca alte unități de profil din țară, penitenciarul este superaglomerat, numărul pușcăriașilor aflați în acest moment trecând de o mie, mult peste capacitate.

Cu toate că știu prea bine aceste lucruri, condamnații care-și ispășesc pedepsele aici fac în continuare cereri, sperând ca la eliberare să primească și bani din partea statului român pentru că li s-au încălcat drepturile fundamentale. În cazul în care cererile lor sunt respinse, ei fac plângeri la instanțele internaționale. Anul trecut, un deținut al Penitenciarului Vaslui a obținut de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului despăgubiri în valoare de șase mii de euro pentru că, din cauza aglomerației, ar fi fost forțat să doarmă pe jos.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: