Home » Social » Adina, fetița dispărută de acasă și găsită după 40 de ore ar putea fi internată într-un centru maternal

Adina, fetița dispărută de acasă și găsită după 40 de ore ar putea fi internată într-un centru maternal

Fetița de patru ani dispărută de acasă și găsită după 40 de ore de stat în frig și ploaie într-o pădure ar putea ajunge într-un centru maternal odată cu externarea sa din spital, în vederea recuperării după trauma suferită, prin terapie și consiliere psihologică de specialitate.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui va propune internarea fetiței de patru ani, dispărută de acasă și găsită după aproape două zile de căutări, într-un centru maternal în vederea recuperări sale după trauma suferită. Alături de copilă va ajunge în același centru și mama sa, dacă aceasta din urmă își va da acceptul pentru ca fiica sa să beneficieze de servicii de consiliere într-o instituție specializată.

Inițial, ne planificasem să admitem fetița într-un centru de primire în regim de urgență pentru a vedea care sunt nevoile sale de terapie și consiliere. Însă, vom discuta cu mama sa, care este alături de minoră în spital, căreia îi vom propune să meargă pentru o perioadă de timp cu fiica sa într-un centru maternal. Interesul nostru este de o ajuta pe fetiță să depășească trauma prin care a trecut și, dacă situația o impune, să acordăm consiliere inclusiv părinților”, a declarat directorul executiv pentru protecția copilului din cadrul DGASPC Vaslui, Beatrice Vlad.

În prezent, fetița de patru ani se află internată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui împreună cu mama sa, unitate medicală la care a ajuns cu ambulanța imediat după ce a fost găsită în cursul dimineții de miercuri. Medicii susțin că evoluția copilei, diagnosticată cu hipotermie și excoriații, este una favorabilă, fără a exista probleme. Fetița va mai rămâne internată câteva zile pentru recuperare și monitorizarea stării de sănătate. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: