Home » Invatamant » Peste 72.000 de elevi și preșcolari din județ au reîncep cursurile după vacanța de Paște

Peste 72.000 de elevi și preșcolari din județ au reîncep cursurile după vacanța de Paște

Peste 72.000 de elevi și preșcolari din județ au revenit în școli și grădinițe, după vacanța de Paște, urmând ca, în ultimele două luni de școală, să susțină tezele, în timp ce cei din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor avea evaluările la română, matematică și științele naturii.

După o vacanță de nici două săptămâni, cei 72.779 de elevi și preșcolari din județ au reînceput cursurile, pentru a doua parte a semestrului al doilea, care se va încheia în 24 iunie. Într-o primă fază, în perioada imediat următoare, se vor susține tezele din semestrul al doilea, care, de regulă, sunt programate a se încheia până în 20 mai. Tot la finalul semestrului al doilea, vor avea loc evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Primii testați vor fi elevii de clasa a VI-a, pe 23 mai la limbă și comunicare și pe 24 mai la matematică și științe ale naturii. Va urma evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, la finalul clasei a IV-a, în 30 mai fiind testarea la limba română, în 31 mai la matematică și în 2 iunie la limba maternă.

Ultimii care vor fi evaluați sunt elevii din clasa a II-a. Pe 6 iunie va avea loc evaluarea la limba română – scris, pe 7 iunie, evaluarea la Limba română – citit  și limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit, pe 8 iunie, evaluarea la matematică, pe 9 iunie la limba maternă – scris și pe 10 iunie la limba maternă – citit.

Elevii claselor a VIII-a vor încheia cursurile pe 17 iunie, iar cei din clasele a XII-a și a XIII-a, în 3 iunie. Evaluarea națională la clasa a VIII-a începe pe 27 iunie și se încheie pe 29 iunie. Examenul de bacalaureat, sesiunea de vară, se va desfășura în perioada 13 iunie – 8 iulie.

De pe 25 iunie, toți elevii și preșcolarii vor intra în vacanța de vară, care în acest an va fi de două luni și jumătate, mai precis până pe 11 septembrie. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: