Home » Administratie » Măsuri pentru reducerea pierderilor de apă din rețea, la Bârlad

Măsuri pentru reducerea pierderilor de apă din rețea, la Bârlad

Primăria Bârlad a întocmit un program de măsuri privind reducerea pierderilor de apă din rețea, după ce, în urma unui audit, Curtea de Conturi a dorit să afle cât de eficient este cheltuit banul public de către Aquavas, sub coordonarea Primăriei.

În perioada 2016 – 2020, Primăria va trebui să ia o serie de măsuri care au drept scop reducerea pierderilor de apă din rețeaua publică, care în momentul de față ajung la 40%. Astfel, până la sfârșitul acestui an, va trebui întocmit un program de verificare și întreținere a rețelelor, în vederea prevenirii avariilor și planificării lucrărilor de reparații. Se are în vedere identificarea în timp optim a defecțiunilor și diminuarea pierderilor de apă. Tot până la sfârșitul acestui an vor trebui introduse măsuri pro-active de identificare a pierderilor de apă, cu efect în reducerea nivelului de scurgeri și implicit în reducerea costurilor operaționale.

Până la anul, în luna martie, va trebui optimizată funcționarea sistemului de alimentare cu apă, prin folosirea automatizării și a unui dispecerat. Astfel, vor fi evitate defecțiunile ce ar putea să apară la conductele de transport și aparatele de măsură. Pe lângă aceste termene, Primăria Bârlad a luat și măsuri cu caracter permanent precum: reducerea pierderilor din rezervoare, magistrale de transport și distribuție, monitorizarea permanentă a debitelor prin crearea de puncte de măsurare de zonă și analiza debitelor pe fiecare punct de măsurare în vârf de consum și pe timp de noapte. Tot cu caracter permanent, Aquavas va trebui să reducă timpii de răspuns în cazul apariției unei avarii, să controleze presiunea și s-o reducă prin crearea uni sistem eficient de monitorizare a presiunii, dar să identifice și consumatorii branșați ilegal la rețeaua de apă. O măsură cu bătaie mai lungă o reprezintă reabilitarea și înlocuirea rețelelor de apă degradate, care are ca indicator de rezultat reducerea cheltuielilor de întreținere a sistemului de alimentare cu apă. Această măsură va fi realizată etapizat până în 2020.

Toate aceste măsuri vor fi luate pentru reducerea pierderilor în rețeaua publică și nu în rețelele condominiilor și au fost votate de consilierii locali în ședința ordinară de săptămâna trecută.

Rețeaua publică de apă este în proprietatea municipalității, care a concesionat-o societății Aquavas contra unei redevențe. Valoarea acestei redevențe este de 1,5% din valoarea facturilor încasate, anul trecut, de exemplu, fiind de 160.000 de lei. Această redevență se întoarce înapoi către Aquavas cu destinația precisă de întreținere a rețelelor de apă. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: