Home » Social » Visul soților Pleșu, cei doi bârlădeni care trăiesc în scaune cu rotile, devine realitate

Visul soților Pleșu, cei doi bârlădeni care trăiesc în scaune cu rotile, devine realitate

Un vis aproape împlinit. Soții Pleșu, cei doi bârlădeni care-și duc traiul în cărucioare cu rotile, fiind nevoiți să plătească pe cineva care să-i urce și să-i coboare zilnic cele patru etaje ale blocului în care stau, vor putea locui, în curând, în propria casă, cu rampă pentru persoanele cu handicap. Asociația ADRA, prin voluntarii săi, a reușit să ridice căsuța din lemn pe terenul cumpărat de la primărie, care va deveni căminul lui Ionuț și al Magdalenei Pleșu, persoane cu handicap locomotor grav.

În luna iunie, cei doi își vor vedea visul cu ochii. Construcția casei a fost finalizată, dar au mai rămas de realizat lucrări de amenajare și finisare interioare și exterioare.

”Doar în câteva luni, voluntarii noștri au reușit să ridice casa pe care asociația a dorit să o ofere familiei Pleșu, o familie specială. Situația în care se află aceasta ni s-a părut cea mai emoționantă dintre toate cele pe care le-am întâlnit în Bârlad. Practic, cei doi soți sunt nevoiți să facă zilnic eforturi uriașe pentru a urca sau coborî patru etaje în blocul în care momentan locuiesc, în apartamentul mamei lui Ionuț. Dacă Ionuț reușește să se târâie cum poate până sus, Magda nu poate nici atât, fiind dependentă sută la sută de un cărucior electric. Familia este nevoită să plătească o persoană, pentru a o urca și coborî, cu sume importante. Este absolut copleșitor să vezi cum oamenii ăștia fac asemenea eforturi doar ca să ajungă în locuința lor”, ne-a declarat Willy Cotruță, voluntar ADRA, fundația care le-a construit casa.

Reprezentantul fundației a precizat că nu doar problemele legate de handicapul celor doi soți a impresionat, ci și faptul că, în ciuda invalidității lor, trăiesc fiecare clipă la maximum, sunt pozitivi și încrezători în viitor. Casa de lemn, în care vor locui începând de anul acesta, este o casă care are rampă pentru persoane cu handicap și alte dotări specifice persoanelor cu handicap locomotor.

„Membrii Corului Bărbătesc din Moisei (Maramureș) au fost baza forței de muncă. O parte din aceștia a construit astfel de case din lemn în Austria și au folosit experiența lor dând o mână de ajutor asociației, reducând timpul construcției casei la câteva luni. Ceea ce mai rămâne de realizat, foarte important de altfel, sunt utilitățile. Casa va fi racordată la rețeaua publică de alimentare cu apă, la cea de gaz și cea electrică în minim șase luni. Este nevoie de bani, dar mai ales de obținerea avizelor, care durează”, ne-a mai spus Cotruță.

ADRA speră, totuși, că Magda și Ionuț Pleșu vor petrece Crăciunul în casa visurilor lor, alături de fetița lor. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: