Home » National » Cioloș: Cadariu nu mi-a spus niciodată că sunt grupuri de interese, să spună public

Cioloș: Cadariu nu mi-a spus niciodată că sunt grupuri de interese, să spună public

Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni seara, că fostul ministru al Sănătății nu i-a spus niciodată nimic de existența unor grupuri de interese și a precizat că așteaptă ca acesta să spună public „lucrurile” pe care le știe. 

Prim-ministrul a făcut aceste afirmații înainte să participe la o festivitate dedicată Zilei Europei, în contextul în care jurnaliștii prezenția i-au solicitat să comenteze afirmațiile fostului ministru Patriciu Achimaș Cadariu care susține că în Sănătate ar exista „grupuri de interese”.

„Nu știu, eu aștept dacă are ceva de spus, mie nu mi-a spus niciodată până acum nimic. Dacă are ceva elemente, la fel cum au mai făcut alți miniștri sau foști miniștri după ce au plecat, că sunt grupuri de interese. Eu aștept în continuare să spună public lucrurile. Eu ce am avut de spus am spus public și o spun public. Pe de altă parte, am mai și spus că nu o să mă vadă cineva criticându-mi un fost ministru sau un ministru pentru că atunci când am observații de făcut, eu le fac în direct. Dacă domnul Achimaș atât a înțeles din colaborarea pe care am avut-o în aceste 5 luni e problema dânsului”, a spus Cioloș.

Premierul a evocat temele pe care le-a discutat luni dimineață cu Cadariu, în momentul în care acesta l-a anunțat că demisionează.

„Mie mi-a spus dimineață, când am avut o discuție, că reformele astea pe care vrem să le facem să nu cumva să împingă lucrurile spre privatizarea sistemului de sănătate că asta s-ar urmări. Nu am niciun obiectiv de a privatiza sistemul de sănătate, nu asta e ideea care e la baza reformei, eu aș fi așteptat și de la dânsul să vină cu idei de reformă care să țină cont nu doar de viziunea pe care dânsul o are și are o viziune legată de sistemul de sănătate și legat de realitățile cu care ne confruntăm de la o săptămână la alta. Mai mult nu am ce să comentez, eu așa cum am spus, voi fi transparent în tot ceea ce fac, voi explica fiecare decizie Oricine va fi ministrul sănătății trebuie să facă același lucru pentru că problema pe care noi o avem acum e o mare neîncredere a cetățenilor în sistemul de sănătate și dacă cu astfel de declarații continuăm să amplificăm această neîncredere, nu știu dacă în felul acesta vom rezolva mai ușor problemele”, a subliniat premierul.

Dacian Cioloș și-a exprimat speranța ca persoanele din sistemul de sănătate să aducă în spațiul public probleme reale, nu să dezinformeze.

„Eu m-aș aștepta la oamenii din sistem, la medici, mai degrabă să vină cu mesaje care să se bazeze pe realitate și pr fapte care să crească gradul de încredere și nu să arunce petarde care nu au susținere. Dacă ele au susținere, aștept pe oricine să vină și să spună public lucrurile respective pentru că eu nu am nimic de ascuns”, a mai afirmat Cioloș.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: