Home » Sanatate » Campanie contra e-coli în întreg județul Vaslui!

Campanie contra e-coli în întreg județul Vaslui!

de Răzvan CĂLIN

Acțiunea a fost dispusă de ANSVSA și se va întinde până la sfârșitul anului în curs.

Inspectorii sanitar-veterinari din județul Vaslui vor derula începând din această săptămână o campanie axată pe stabilirea prevalenței Escherichia Coli (E–coli) verotoxigenă în produse alimentare de origine animală. Acțiunea face parte dintr-un așa numit Plan Național de Control inițiat din ordinul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Echipele de control vor preleva probe pentru analize de laborator de pe suprafața carcaselor de bovine și ovine, din carnea proaspătă de bovine și ovine, carnea tocată, carnea preparată din laptele crud și produsele din lapte crud. Activitățile incluse în acest plan presupun prelevarea de probe din unități de abatorizare, supermarketuri, magazine alimentare, carmangerii, măcelării, restaurante, ferme, târguri și piețe agroalimentare și dozatoare de lapte.

Într-o primă fază, Vasluiul nu a fost inclus pe lista județelor cuprinse în această campanie, însă, ulterior, conducerea ANSVSA a decis că se impune derularea de activități similare și aici.

petcu_traian22”Astăzi dimineață (18 mai 2016, n.r.) am primit o notă de serviciu de la ANSVSA prin care ni s-a pus în vedere că trebuie să efectuăm și noi aceste acțiuni de control. În consecință, de mâine vom demara și noi activități specifice. Trebuie prelevate 250 de probe pentru carnea de bovină și ovină, iar alte 250 de probe vor fi luate de pe lapte și alte produse”, ne-a declarat Traian Petcu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui.

Toate probele recoltate vor fi transmise Institutului de Igienă și Sănătatea Publică Veterinară pentru a fi analizate. Costurile acestor analize vor fi suportate din bugetul ANSVSA.

Decizia conducerii ANSVSA a fost luată pe baza unei analize de risc, elaborată și finalizată recent de către specialiștii instituției. Mai ales că se apropie sezonul estival, perioadă în care incidența cazurilor infecții E-coli crește foarte mult, în zone de interes turistic precum litoralul Mării Negre sau în stațiunile montane. Automat, rulajul de marfă din unitățile alimentare va crește simțitor odată cu afluxul de turiști. ANSVSA a anunțat că va face public, săptămânal, rezultatele analizelor pentru probele prelevate în cadrul acestui Plan Național de Control, care se va întinde până la sfârșitul anului în curs.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: